Aproape nimic nu s-a schimbat în România la 9 ani după Colectiv. Salvarea marilor arși vine tot din străinătate
Nouă ani de nepăsare: Tragedia Colectiv, oglinda unui sistem medical paralizat
La aproape un deceniu după tragedia care a îngenuncheat România și a arătat adevărata față a unui sistem colapsat, țara se află, incredibil, în aceeași stare jalnică a infrastructurii medicale. Salvarea marilor arși? Încă vina străinătate. Progresul? Un termen lipsit de sens pentru autoritățile nepăsătoare.
Tratamentele vitale, un lux inaccesibil în 2015
Când tragedia a lovit, România nu putea oferi nici măcar un pat care să respecte normele de siguranță pentru pacienții cu arsuri severe. Lipsa specialiștilor și a echipamentelor de minimă necesitate a grăbit sfârșitul multor victime. Se promiteau reforme, centre de excelență, finanțare adecvată… toate au rămas însă simple discursuri politicianiste.
Progrese de fațadă, eșecuri reale
În 2016, renovarea secției de Terapie Intensivă la Spitalul de Arși ar fi trebuit să reprezinte o rază de speranță. În realitate, standardele rămân departe de cerințele internaționale. Secția din Spitalul Floreasca, terminată încă din 2010, a fost inaugurată în grabă, ca un spectacol ieftin pentru a salva imaginea factorilor decizionali. O schimbare reală însă? Lipsă totală.
Standardele pentru tratarea marilor arși, introduse abia în 2017, au fost implementate cu o lene crasă. Promisiunea de a transfera rapid pacienții în străinătate? Doar o altă demonstrație de incompetență organizatorică la nivel de stat.
2025: Aceeași rușine națională
Salvarea? Nouă ani de discuții sterile au adus doar 23 de paturi în plus pentru pacienții cu arsuri grave. Sistemul medical al unei țări europene, cu miliarde aruncate pe proiecte prăfuite, poate găzdui acum abia 30 de pacienți cu arsuri severe. Șase dintre aceste paturi, toate situate la Floreasca, pot fi considerate apropiate de standardele internaționale. Apropiate, nu conforme.
Centrul pentru marii arși în București, promis cu surle și trâmbițe, e încă la nivel de șantier. Situația e identică la Timișoara și Târgu Mureș. Promisiunile generoase ale celor care susțineau că vor moderniza țara rămân doar amintiri ridicole în fața realității crude: un sistem care se bâlbâie de aproape un deceniu.
Dependența de străinătate, mărturie a unui eșec monumental
În lipsa infrastructurii, România își umilește cetățenii trimițându-i în străinătate pentru a primi tratamente vitale. Belgia, Germania și Austria continuă să fie refugii pentru marii arși. Între timp, autoritățile noastre gesticulează frenetic și mimează interesul.
Nici timpul scurs, nici durerea familiilor victimelor și nici dezvăluirea publică a incompetenței flagrante nu au fost suficiente pentru a insufla măcar un gram de responsabilitate. La aproape un deceniu de la Colectiv, sistemul persistă în haos și rușine. Cine plătește prețul? Fiecare om aflat la mila unui stat indiferent.
