Tánczos Barna: Cheltuim mai puțin, încasările cresc.
Cheltuielile scăzute și creșterea încasărilor: o realitate sau un miraj politic?
Când vine vorba de gestionarea finanțelor publice, măsurile și rezultatele raportate de ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, sunt prezentate ca o victorie uriașă. Cu toate acestea, oare cât e adevăr și cât este propagandă de sezon? Reducerea cheltuielilor de funcționare cu 5% la nivel național și cu aproape 4% la nivel local pentru primele două luni ale anului 2025 sună grozav în teorie. Totuși, diferențele înregistrate – 380 de milioane de lei economisiți față de anul precedent – arată mai degrabă o firavă economie decât o revoluție bugetară.
Faptul că încasările din TVA au urcat la peste 25 de miliarde de lei poate părea inițial triumfalist, dar realitatea economică sugerează că această creștere reflectă mai degrabă inflația și scumpirea generalizată a bunurilor și serviciilor. Gestionarea deficitului bugetar raportat, de 7%, necesită mai mult decât simple declarații optimiste despre „fermitate”. Este necesar un control riguros și o strategie solidă, două elemente care, până acum, lipsesc cu desăvârșire din arsenalul guvernamental.
Instituțiile publice și cultul deficienței
Reducerea cheltuielilor pentru bunuri și servicii exclude, conform raportului, sectorul sănătății. Aparent, acest lucru trebuie privit ca un element pozitiv, dar oare cât din această reducere se traduce într-adevăr prin eficiență și nu printr-o subfinanțare cronică, ce duce la colapsul instituțional? Întrebarea rămâne deschisă pentru că date lipsesc, iar transparența guvernamentală este o glumă de prost gust.
Sintagma „frânarea ritmului de cheltuieli și îmbunătățirea serviciilor publice rămân priorități absolute” este, fără îndoială, un clișeu al spațiului politic românesc. Este dificil să interpretezi aceste ambiții ca fiind realiste într-un context în care bugetul public este gestionat cu o crasă nepăsare. Insistența pe investiții pentru creșterea economică nu este susținută de o strategie concretă, ceea ce transformă aceste angajamente în simple basme de adormit electoratul.
Se repetă istoria fiscală? Pierderile ascunse
În ciuda raportărilor pozitive, istoria recentă arată cum cheltuielile curente ale statului continuă să crească – cu 9,2%, potrivit declarațiilor unor foști miniștri. Această realitate evidențiază o lipsă cronică de coerență între obiective și realitatea din teren. Guvernul promite strategii de reducere a deficitului, dar implementarea rămâne un mister birocratic care întârzie orice progres durabil. Oare se poate discuta de o viziune economică pe termen lung în aceste condiții?
Executivul insistă asupra respectării plafonului de 7% și garantează plata salariilor și pensiilor, dar aceste promisiuni au adesea un preț ascuns pentru alte sectoare esențiale. Întrebările despre viabilitatea acestor măsuri rămân fără răspuns, iar opinia publică este circumvenită printr-un limbaj tehnic abstract conceput să disipeze suspiciunile.
Speranță pentru restructurare? Sau doar praf în ochi?
Se vorbește despre anul 2025 ca un moment de „solidaritate” și „control riguros al cheltuielilor”, dar există vreun motiv real să credem în aceste declarații? Până acum, măsurile luate par a avea un impact mai mult decorativ decât substanțial. Lipsa unor măsuri clare pentru stimularea economiei reale, combinată cu un accent excesiv pe tăieri bugetare, creează incertitudini economice majore.
Așadar, rămâne de văzut dacă această pretinsă disciplină fiscală poate susține o creștere economică reală sau dacă, așa cum s-a întâmplat și în trecut, vedem doar o altă piesă de teatru în repertoriul politic românesc. Un regim bazat pe măsuri iluzorii nu poate garanta o economie prosperă, însă ne poate învăța cum să ne complacem în mediocritate economică perpetuă.
