Premierul desemnat dezvăluie calendarul majorării pensiilor și salariilor bugetarilor
Premierul desemnat anunță indexarea pensiilor și salariilor bugetarilor în 2027
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat că o creștere a veniturilor în sectorul bugetar, atât a salariilor, cât și a pensiilor, este necesară, iar indexarea ar urma să fie inclusă în legea bugetului pentru anul 2027. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat G4Media.
Potrivit acestuia, pensiile și salariile din sectorul public nu au mai fost majorate de doi ani, iar o indexare se impune. Mureșan a precizat că majorările vor fi stabilite în funcție de resursele disponibile, odată cu elaborarea legii bugetului pentru anul viitor.
„La finalul acestui an vom face legea bugetului de anul următor. O vrem adoptată la timp, înainte de 31 decembrie în Parlamentul României și atunci vom ști cât exact și când exact ne permitem. Pensiile și salariile în sectorul public nu au crescut de doi ani de zile. Cred că trebuie să fie indexate pensiile cât mai repede și când vom face legea bugetului, vom ști exact cât ne permitem și de când. Dar dorința mea este ca în anul 2027 să avem o indexare a pensiilor și cât de repede și a salariilor în sectorul public”, a declarat Siegfried Mureșan.
În ceea ce privește sursa de finanțare, premierul desemnat a fost evaziv, indicând la modul general veniturile încasate de stat. El a menționat că economia nu va scădea anul următor, că rata inflației se va stabiliza, deficitul va continua să scadă, iar veniturile statului vor crește.
„Vom crește pensiile și salariile, le vom indexa din dată ce ne permitem în cursul anului următor. De unde vom lua banii? Din veniturile pe care statul le încasează. Nu cred că economia va scădea anul următor. Cred că ce a fost mai greu, dacă continuăm să fim responsabili a trecut, cred că rata inflației va continua să se stabilizeze, cred că deficitul va continua să scadă, veniturile statului vor crește, cheltuielile au fost deja reduse. Vom vedea unde mai putem reduce din risipa statului, ajutoarele de stat”, a spus Mureșan.
Premierul desemnat a mai afirmat că aproximativ 90% din ajutoarele de stat merg către cinci-șase companii din domeniul transporturilor și al energiei. Despre aceste companii, Siegfried Mureșan a spus că trebuie să ofere servicii de calitate la prețuri bune și, pe cât posibil, să realizeze profit pentru stat.
Mureșan a confirmat și structura viitorului Guvern, care va avea trei funcții de vicepremier, venite din partea PNL, USR și UDMR.


