Academia de Științe din Kiev lovită de drone. Oameni sărind pe geamuri
Atac cu drone asupra Academiei Naționale de Științe din Kiev
Clădirea Academiei Naționale de Științe din centrul Kievului a fost lovită luni de o dronă rusească. În urma impactului, incendiul a cuprins imobilul, iar martorii au filmat scene în care oamenii au ieșit pe ferestrele clădirii pentru a scăpa de flăcări. Clădirea a fost distrusă de lovitura aeriană, iar numărul victimelor nu este cunoscut deocamdată. În apropierea Academiei se află Ambasada Germaniei, însă nu există informații privind producerea unor pagube la această misiune diplomatică.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat după atac și a vorbit despre amploarea distrugerilor. El a anunțat că Rusia va primi un răspuns. „Cu siguranță, Rusia va primi un răspuns pentru acest lucru. Și fiecare dintre partenerii Ucrainei trebuie să vadă, prin această teroare, prin astfel de atacuri, că sprijinul pentru Ucraina înseamnă sprijinirea vieții oamenilor, înseamnă că terorismul nu trebuie niciodată și nicăieri normalizat. Rusia trebuie să răspundă pentru toate acestea și să simtă consecințe reale”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare.
Președintele ucrainean a mai precizat că la fața locului se desfășoară o operațiune de salvare și se încearcă stingerea incendiului, cu numeroase echipe de intervenție implicate.


