Maia Sandu apreciază România: peste 1.700 de companii românești activează peste Prut
Maia Sandu: Legăturile economice dintre Republica Moldova și România, mai puternice ca niciodată
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj video de apreciere pentru România, în cadrul galei de deschidere a celei de-a XI-a ediții a Summitului RePatriot, intitulată „Top 100 de Români de pretutindeni”. Evenimentul se desfășoară la Palatul Cotroceni, în perioada 1–4 octombrie.
În intervenția sa, Maia Sandu a subliniat că relațiile economice dintre cele două state sunt mai solide decât oricând. „Astăzi, legăturile noastre economice sunt mai puternice decât oricând. Aproape o treime din exporturile noastre ajung în România. La rândul ei, România a vândut pe piața moldovenească mărfuri în valoare de două miliarde jumătate de dolari în anul 2025”, a declarat președinta Republicii Moldova.
Potrivit Maiei Sandu, 1.774 de companii românești activează peste Prut, în timp ce 7.000 de companii cu capital moldovenesc sunt înregistrate pe piața din România, fiecare parte înregistrând o cifră de afaceri de peste un miliard de euro.
„Aceste cifre ne arată cât de conectate sunt economiile noastre și cât de mult avem de câștigat atunci când eliminăm bariere și creăm mai multe posibilități pentru oameni și companii pe ambele maluri ale Prutului”, a afirmat Sandu.
Perspective de conectare între București și Chișinău
Președinta Republicii Moldova a evidențiat și direcțiile de dezvoltare a infrastructurii dintre cele două state, pe măsură ce Republica Moldova avansează pe calea aderării la Uniunea Europeană. „Construim noi poduri și drumuri, dezvoltăm legături feroviare și interconexiuni energetice. Pentru a valorifica pe deplin aceste perspective, contăm pe dumneavoastră, pe experiența, ideile și investițiile prin care vă puteți aduce aportul la ceea ce dezvoltăm împreună spre binele cetățenilor noștri”, a transmis Maia Sandu antreprenorilor și politicienilor prezenți la eveniment.
Nicușor Dan: Mediul privat este motorul economiei
La gala de deschidere a Summitului RePatriot a participat și președintele României, Nicușor Dan, care a susținut un discurs adresat antreprenorilor din diaspora. Acesta a afirmat că „mediul privat este motorul economiei” și a subliniat necesitatea unei colaborări strânse între administrația publică și reprezentanții mediului privat de afaceri.
Summitul RePatriot, desfășurat între 1 și 4 octombrie, reunește antreprenori, lideri ai mediului de afaceri românesc și profesioniști români din zeci de țări.

