Miniștrii PSD din Guvernul Niculescu, avertizați: cine nu performează pleacă
Miniștrii PSD din Guvernul Niculescu, avertizați: cine nu performează primește „direct cartonaș roșu”
Miniștrii social-democrați care vor face parte din viitorul Guvern condus de Luca Niculescu au fost avertizați de partid că nu vor primi o a doua șansă în cazul în care nu își îndeplinesc atribuțiile, a declarat miercuri seară Ștefan-Radu Oprea, propus pentru funcția de ministru al Apărării.
„Dacă nu performăm, e direct cartonaș roșu. Pentru oricare dintre noi”, a afirmat Oprea, citat de Antena 3 CNN.
El a explicat că în partid „s-a vorbit foarte clar” că pentru cei desemnați să ocupe funcții în Guvern nu va exista „cartonaș galben”. Avertismentul îi vizează pe toți miniștrii PSD, inclusiv pe el.
„Deși suntem profesioniști cu toții. Deși știm ce avem de făcut. Deși suntem mult mai bine pregătiți decât cei care au fost”, a adăugat Oprea.
Presiunea vine din două direcții
Potrivit lui Oprea, presiunea pentru rezultate vine atât din partea cetățenilor, cât și din partea propriului partid.
Întrebat despre riscul ca o eventuală dezamăgire să se întoarcă împotriva PSD, Oprea a respins ideea că partidul ar fi trebuit să rămână în afara guvernării.
„Eu cred că nu este de ales. Și atunci trebuia să nu mai intre nimeni la guvernare?”, a declarat el. „Responsabilitatea înseamnă să intri la guvernare și să faci treaba.”
PSD intră la guvernare cu 11 miniștri
Declarațiile au fost făcute în aceeași zi în care PSD a decis să intre la guvernare în Cabinetul Luca Niculescu, cu 11 miniștri. Premierul desemnat urmează să depună în Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare.


