Secretarul general al Guvernului cere RA-APPS să mute un sediu de partid pentru muzeu
Secretarul general al Guvernului vrea ca sediul PUSL din rondul Arcului de Triumf să devină Muzeul Romilor
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a cerut RA-APPS să mute sediul partidului PUSL, aflat în piața Arcului de Triumf, pentru ca în clădire să fie înființat un muzeu al romilor. Solicitarea a fost însoțită de un demers oficial adresat agenției pentru demararea procedurilor de transfer al spațiului.
Reșitnec a refuzat să mai prelungească contractul de închiriere dintre PUSL și RA-APPS pentru acest sediu. Partidul a atacat decizia în instanță, însă, potrivit secretarului general al Guvernului, săptămâna aceasta instanța i-a respins cererea de suspendare, pronunțându-se în favoarea Guvernului.
„Prea des, clădiri ale statului au ajuns doar la cei cu relații. Am refuzat să prelungesc contractele de închiriere pentru sediile unor partide care au mai multă trecere la stat decât susținere printre alegători. Unul dintre aceste spații era sediul PUSL. Partidul a atacat decizia mea, dar săptămâna aceasta instanța i-a respins cererea de suspendare”, a transmis Dan Reșitnec pe pagina sa de Facebook.
Potrivit secretarului general al Guvernului, în timp ce pentru sediile de partid RA-APPS a identificat clădiri „care mai de care mai frumoase și mai impunătoare”, pentru Muzeul Național de Istorie și Cultură a Romilor din România instituția nu a găsit niciun sediu de trei ani.
Vineri, Reșitnec a cerut RA-APPS să înceapă procedurile interne pentru ca spațiul folosit de PUSL, aflat în rondul de la Arcul de Triumf, să ajungă în administrarea Agenției Naționale pentru Romi și să găzduiască muzeul. „Un sediu de partid, deschis pentru câțiva privilegiați, devine un muzeu deschis pentru toți”, a mai precizat el.
Solicitarea către RA-APPS pentru găsirea unui sediu potrivit pentru acest muzeu ar fi fost făcută în urmă cu trei ani, însă instituția nu ar fi reușit să îi deservească un spațiu.


