Bolojan: Votul pentru Guvernul Niculescu poate aduce pierderi PNL

Bolojan: Votul pentru Guvernul Niculescu poate aduce pierderi PNL

Ilie Bolojan recunoaște că votul pentru Guvernul Niculescu poate aduce pierderi PNL

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică seara, la B1 TV, că decizia partidului de a vota învestitura Guvernului condus de Luca Niculescu poate genera pierderi politice pentru liberali, dar a susținut că a fost luată în numele responsabilității. „Între responsabilitatea pe care o am de premier (…) și calcule politice, am preferat să optez pentru partea de responsabilitate”, a afirmat el.

Întrebat dacă susținerea guvernului Niculescu a fost cea mai bună decizie, în condițiile în care unii colegi au anunțat că nu vor veni la vot, Bolojan a admis că alegerea are un cost. „Ne poate aduce niște pierderi politice, pentru că, pe bună dreptate, o parte din susținătorii noștri nu sunt mulțumiți de acest lucru”, a spus premierul interimar. El a adăugat: „Cred că am luat decizia corectă pentru această țară”.

Bolojan a semnat duminică seara acordul cu premierul desemnat, prin care PNL votează învestitura Guvernului în schimbul unor condiții valabile până la adoptarea bugetului pe 2027. Liderul liberal a subliniat că documentul nu reprezintă un angajament politic și nici „un cec în alb”. „Subliniez, este un vot de necesitate. Nu este un vot de încredere. Nu girăm acest guvern, dar România are nevoie astăzi de un guvern cu puteri depline”, a insistat el.

Riscul invocat: blocajul serviciilor de bază

Liderul PNL a explicat că alternativa la acest vot ar fi fost colapsul serviciilor de bază și a dat exemple concrete. „Gândiți-vă că totul este bine în România până la un accident grav de circulație, când ambulanțele nu pot ajunge pentru că li s-a terminat combustibilul”, a declarat el. Același risc l-ar avea, potrivit lui, o unitate mare de primiri urgențe care nu își mai poate plăti oamenii, materialele sau consumabilele.

Fără o rectificare bugetară, a susținut Bolojan, mai multe servicii nu pot funcționa până la sfârșitul anului. El a menționat că, după începerea războiului din Golf, prețurile la combustibil au crescut cu 20-30%, iar bugetele ambulanțelor și pompierilor nu mai ajung până în decembrie. Liderul PNL a acuzat Ministerul Sănătății, condus anterior de Alexandru Rogobete, că a lăsat descoperite cheltuieli vitale.

Condițiile acordului: deficit de maximum 5,3%

Potrivit lui Bolojan, documentul semnat cu Luca Niculescu stabilește condițiile pentru lunile următoare, până la adoptarea bugetului pe 2027: ordonanțele pentru rectificarea bugetară, pregătirea bugetului și menținerea traiectoriei fiscale. Una dintre clauze prevede ca deficitul de anul viitor să scadă la maximum 5,3%.

Întrebat cum ar putea scădea deficitul în condițiile creșterilor de pensii promise de viitorul guvern, Bolojan a spus că marja de mișcare a oricărui guvern este mică. El a precizat că România plătește dobânzi de peste 3% din PIB, adică circa 60 de miliarde de lei pe an, cât bugetul educației. „Dacă creezi așteptări care nu pot fi onorate, nu faci decât să generezi nemulțumire”, a avertizat liderul PNL.

Parlamentul votează marți, de la ora 14:00, învestitura Guvernului Niculescu.