Miruță, absent la ceremonia de predare-primire. A discutat cu noul ministru al Apărării

Miruță, absent la ceremonia de predare-primire. A discutat cu noul ministru al Apărării

Miruță, absent la ceremonia de predare-primire. A discutat cu noul ministru al Apărării

Radu Miruță explică absența de la predarea-primirea mandatului la Ministerul Apărării

Fostul ministru al Apărării și Transporturilor, Radu Miruță, a fost întrebat, în cadrul ședinței de bilanț organizate la nivelul ministerelor conduse de USR, de ce nu a participat la ceremonia de predare-primire a mandatului la Ministerul Apărării. Acesta și-a motivat absența afirmând că nu a fost invitat și că nu a semnat protocolul de predare-primire, document care presupune completarea mai multor anexe.

„E un lucru foarte simplu: n-am fost invitat. Doi, nu am semnat protocolul de predare-primire la Ministerul Apărării. Presupune completarea unor anexe care sunt colectate de la structurile din țară”, a declarat Miruță.

Fostul ministru a precizat că a discutat deja cu noul ministru al Apărării, Radu Oprea, și că nu este vorba doar despre semnarea unui singur protocol, ci despre prezentarea tuturor proiectelor derulate în cadrul instituției.

„Am vorbit cu domnul ministru Oprea și azi dimineață. Merg la dumnealui pentru mai mult decât o predare-primire; pentru a-i prezenta stadiile proiectelor în curs la Ministerul Apărării”, a spus Miruță.

El a subliniat că instituția trebuie să funcționeze fără întreruperi, indiferent de schimbarea culorii politice a conducerii. „Ministerul Apărării merge mai departe și nu trebuie să existe nicio deficiență, dacă miniștri schimbă culoarea politică. Stau de vorbă cu domnul Oprea și-i transfer cunoștințele despre toate proiectele în desfășurare, pentru că sunt în interesul Armatei Române și sunt multe”, a afirmat fostul ministru.

Proiectele menționate în bilanțul de mandat

În cadrul aceleiași conferințe de bilanț, Radu Miruță a vorbit despre câteva proiecte importante din ministerele pe care le-a condus. La Apărare, a menționat programul SAFE, reducerea cheltuielilor în MApN și preluarea clubului Steaua de către un investitor privat, alături de alte proiecte separate din cadrul Ministerului Transporturilor.

Mesaj de recunoștință transmis public

Deși nu a participat la ceremonia de predare-primire de miercuri, Miruță a transmis un mesaj de recunoștință pe rețelele sociale, în care le-a mulțumit colegilor și apropiaților pentru sprijin. În mesajul său, acesta i-a mulțumit soției sale, Andreea, pentru răbdare și înțelegere.

„Îi mulțumesc Andreei, soția mea, pentru răbdare, pentru înțelegere și pentru că a dus alături de mine costul acestei responsabilități! Știu că fiecare oră în plus la minister a însemnat o oră în minus acasă, alături de familie”, a transmis Miruță.

Fostul ministru le-a mulțumit și colegilor săi din USR Gorj, liderului Dominic Fritz pentru sprijin, precum și președintelui Nicușor Dan pentru încrederea acordată în conducerea ministerelor Apărării și Transporturilor, preluate pe parcursul mandatului său după plecarea lui Ionuț Moșteanu și demisia social-democratului Ciprian Șerban, înainte de declanșarea crizei politice.

Schimbarea conducerii la Ministerul Apărării

Ministerul Apărării Naționale, condus până recent de deputatul USR Radu Miruță, a fost preluat de senatorul PSD Radu Oprea, odată cu învestirea noului Guvern Niculescu, după votul de marți din plenul Parlamentului.