Kelemen Hunor: Reforma teritorială cere referendum și respect pentru comunități

Kelemen Hunor: Reforma teritorială cere referendum și respect pentru comunități

Kelemen Hunor: Reforma teritorială cere referendum și respect pentru comunități

Kelemen Hunor: Reforma administrativ-teritorială trebuie bine gândită și validată prin referendum

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la Parlament, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, dar că aceasta trebuie gândită foarte bine înainte de a fi pusă în aplicare. El a avertizat că o astfel de reformă nu poate fi realizată peste voința comunităților locale și că orice comasare de localități ar trebui supusă unui referendum.

„Trebuie să vedem detaliile, pe de o parte. Pe de altă parte, nu poți să sari peste comunități. Trebuie referendum. Și, până când nu vedem o analiză detaliată, eu nu pot să spun mai mult”, a afirmat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a dat exemplul Danemarcei, unde comasarea localităților s-a făcut pe bază voluntară, subliniind însă că procesul a durat aproximativ 30 de ani pentru a produce rezultatele dorite. „Se poate aproape orice dacă e făcut cu capul. În Danemarca s-a făcut comasarea localităților voluntare și e o țară unde lucrurile se fac bine gândite și bine proiectate. A durat 30 de ani ca să iasă așa cum trebuie, fiindcă nu faci nici pentru PSD, nici pentru UDMR, nici pentru alte partide, faci pentru oameni. E simplă treaba”, a spus el.

Respectarea angajamentelor internaționale și a proporției etnice

Liderul UDMR a atras atenția și asupra faptului că România este parte a unor acorduri internaționale, între care Carta autonomiei locale și Carta drepturilor minorităților naționale, care conțin prevederi relevante pentru astfel de modificări. În acest context, el a susținut că reforma trebuie să respecte atât principiul consultării prin referendum, cât și prevederile referitoare la menținerea proporției etnice în urma reorganizării administrative.

„Sunt două chestii principiale, dar noi nu am discutat nici cu PSD-ul, nici cu Luca Niculescu despre această reformă. Eu spun în faptul următor: România are nevoie de o reformă administrativă, dar acea reformă trebuie făcută extrem de bine gândită. Această poziție a UDMR-ului este bine cunoscută, pentru că nu e prima dată când se deschide subiectul acesta”, a explicat Kelemen Hunor.

Contextul politic al reformei

Reacția liderului UDMR vine după ce luni, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, la finalul ședinței Biroului Politic Național, că va propune premierului două măsuri: angajarea răspunderii Guvernului pentru reforma administrativ-teritorială și reorganizarea instituțiilor și companiilor de stat, cu un termen până în martie 2027.

Prima măsură vizează reforma administrativ-teritorială, prin comasarea localităților mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetățeni, iar coordonarea din partea PSD va fi asigurată de Dragoș Benea. A doua măsură vizează reorganizarea la nivel guvernamental, inclusiv reducerea și comasarea agențiilor, precum și reorganizarea sau lichidarea companiilor de stat aflate pe pierdere ori care nu își mai justifică existența, coordonatorul din partea PSD fiind Marian Neacșu.