Victor Negrescu combate „aberațiile extremiste”: România este în UE și NATO pentru propriul interes
Manipularea extremiştilor şi contracararea adevărului – cazul Negrescu
Victor Negrescu, vicepreşedintele Parlamentului European, taie în carne vie. Declaraţiile lui nu sunt o replică gentică la dezinformările vânturate de extremişti; sunt un rechizitoriu răsunător. România, spune el, nu este o marionetă, ci un membru activ al Uniunii Europene şi NATO dintr-un motiv simplu: UN INTERES PROPRIU. Acești termeni nu ascund altceva decât realităţi brute: alianţele internaţionale, deşi imperfecte, oferă singura pavăză credibilă împotriva izolării şi slăbirii suveranităţii statelor mici în faţa marilor predatori geopolitici.
Negrescu nu se opreşte aici. El desfiinţează teoriile conspiraţioniste care şi-au găsit culcuş la marginea forurilor publice, teoreticieni care speculează absurd şi lansează întrebări false, precum „Frontiera României la Marea Caspică?”. Aceste baloane de fum nu fac decât să distragă atenţia de la adevăr: România are o creştere economică notabilă tocmai pentru că valorifică apartenenţa la structuri occidentale solide. Timpuri perfecte? Nici vorbă! Dar aceste alianţe ne-au scutit de război între membrii lor şi ne-au oferit stabilitate – un lux pe care extremiştii par să-l dispreţuiască sau chiar să-l saboteze din ignoranţă crasă sau, mai grav, răutate calculată.
De ce contează adevărul în faţa populismului ieftin?
Victor Negrescu arată cu degetul către cei care, sub masca patriotismului, promovează izolaţionismul. În mâinile lor, „valori naţionale” devine o simplă frază de ocară, un pretext pentru a ignora nevoia de colaborare internaţională. Evident, aceştia ignoră complet asumarea unui viitor comun construit împreună, subminând şi ultima bucată de credibilitate rămasă în discursul lor ipocrit. România izolată nu ar deveni o fortăreaţă autonomă, ci o pradă expusă.
Ameninţările sunt mai mari decât par. O astfel de tactică populistă poate dezintegra chiar şi fundamentele fragile ale unui stat dezvoltat parţial. Cei care promovează noţiunea absurdă de „aliere cu toată lumea” ignoră regula simplă a diplomaţiei internaţionale: improvizaţia haotică este cel mai scurt drum spre eşec. Dacă cineva crede altfel, poate afla numele exact al unei astfel de abordări: TRĂDAREA.
Demascarea ipocriziei extremiste
Răspunsul lui Negrescu vine şi cu ironie tăioasă. Nu se feresc să branduiască „minciuna” drept adevăr şi să sugereze abandonarea Schengenului sau Visa Waiver ca obiective – două iniţiative care reprezintă paşi vitali către integrarea deplină în ecosistemul european. Unii oameni, din dorinţa oarbă de a intoxica opinia publică, ajung să îşi sacrifice credibilitatea până la a susţine teoriile invizibile ale catastrofei.
După cum afirmă europarlamentarul PSD, „adevărul va învinge”, însă victoria adevărului nu elimină daunele deja provocate de haita extremiştilor care îşi construiesc retorica pe jumătăţi de adevăr sau minciuni sfruntate. Un stat împins în haos retoric şi politic nu iese mai puternic, ci îşi adânceşte vulnerabilităţile, devine un pion în jocurile mai mare ale altora, complet lipsit de control asupra propriei traiectorii.
Cât de departe pot merge cei ce răspândesc „ipocrizia extremă”?
O întrebare retorică: este extremismul răspunsul atunci când există opţiuni pragmatice, iar creşterea economică recentă le combină perfect? Dezbaterea sinceră devine o raritate – extremiştii şi-au predat sufletul istoriei alternative. Sunt dispuşi să inventeze duşmani fictivi, să fabrice crize inexistente şi să distrugă orice idee de continuitate. E o mascaradă periculoasă.
Este egalitatea de interese între naţiuni posibile? Nu. Dar Negrescu evidenţiază clar faptul că alianţele sunt despre COMPROMISURI JUSTE, nu despre sacrificii oarbe. România nu are nevoie de teorii false. Are nevoie de colaborare, profesionalism şi stabilitate, iar acestea nu se nasc din certuri sterile şi populism ieftin.
