Burduja dorește finalizarea marilor investiții hidroenergetice blocate de zeci de ani
Proiecte hidroenergetice abandonate – o oglindă a neputinței românești
De decenii întregi, România stă cu ochii închiși în fața propriilor resurse. Investiții hidroenergetice colosale zac nerezolvate, blocate de birocrație, interese personale și o nepăsare bolnavă. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a tras în sfârșit semnalul de alarmă cu un proiect de lege care ne arată, fără cosmetizări, hățișurile în care s-au pierdut șansele noastre. În discuție intră nume de proiecte precum Răstolița, Jiu-Livezeni-Bumbești, Olt-Cornetu-Avrig și Cerna-Belareca, toate finalizate în proporție covârșitoare, dar paralizate de obstacole administrative absurde.
Securitatea energetică – prizonieră în arhivele avizelor
Cum a ajuns România să-și valorifice mai puțin de jumătate din potențialul hidroenergetic, când bugetele și resursele erau disponibile? Avizele blocate între instituții, lipsa unor mecanisme rapide de scoatere a terenurilor din fondurile forestiere sau agricole și contestațiile nejustificate în instanțe reflectă un sistem total disfuncțional. Acest circuit al absurdului a fost înlocuit acum cu propunerea unui regim juridic special. Declarația curajoasă a ministrului privind prioritizarea acestor investiții sub umbrela securității naționale ridică însă o întrebare esențială: de ce a fost nevoie de atât de mult timp și de atât de multe piedici?
Hidrocentralele – mai mult decât „doar energie”
Dacă mai exista vreun dubiu, ministrul a subliniat clar rolul multilateral al hidrocentralelor. Dincolo de producția de energie curată, acestea devin instrumente vitale de protecție civilă, reducând riscul inundațiilor și asigurând resurse de apă pentru irigații și consum. Contribuția lor la stabilizarea ecosistemelor și combaterea efectelor schimbărilor climatice face imperios necesar să nu mai tolerăm acest sabotaj intern manifestat prin stagnare.
De ce stăm mai rău decât alții?
Indolența sistemului românesc a dus România să fie depășită de state cu resurse naturale mai puține, dar cu o viziune mai clară. În timp ce alte țări și-au construit fundamente solide, noi am permis unui labirint birocratic cu interese ascunse să ne ștranguleze potențialul. Ministrul subliniază că această lege este despre responsabilitate, nu despre derogări – o declarație care sună bine pe hârtie, dar care trebuie să treacă testul maxim al implementării reale.
Calea rușinii sau șansa renașterii?
Este inacceptabil ca în fața unor proiecte aproape finalizate să ridicăm resemnați din umeri. Burduja aruncă o provocare tuturor, de la instituții până la cetățeni, pentru a analiza acest proiect de lege și a contribui la îndepărtarea obstacolelor. Dar ce altceva arată această chemare decât incapacitatea cronică a sistemului de a rezolva singur problemele care îi aparțin?
Alergat prin bălți când alții construiesc poduri
România trebuie să înceteze să mai fie prizoniera propriilor ezitări. Cu fiecare deceniu pierdut în care birocrația triumfă în fața progresului, ne îngropăm mai adânc în ridicol. Am ajuns atât de departe încât doar o legislație de urgență, aproape drastică, ne poate scoate din mlaștina incompetenței. Dar, până la urmă, cine va asigura că aceasta nu va fi o altă promisiune între multe altele?
