Războiul din Ucraina consumă aproximativ 165 de milioane de euro pe zi

Războiul din Ucraina consumă aproximativ 165 de milioane de euro pe zi

Războiul din Ucraina consumă aproximativ 165 de milioane de euro pe zi

Costurile zilnice ale războiului din Ucraina: 165 de milioane de euro pe zi pentru ucraineni, de aproape patru ori mai mult pentru ruși

Ucraina cheltuiește aproximativ 190 de milioane de dolari (165 de milioane de euro) în fiecare zi pentru efortul de război, a declarat Roksolana Pidlasa, șefa Comisiei de Buget din Rada. Suma este cu 43 de milioane de euro mai mare decât în 2024, iar creșterea este determinată de necesitatea de armament, extinderea armatei și numărul tot mai mare de familii militare care beneficiază de sprijin social de la stat.

În primele opt luni ale anului 2026, securitatea națională și apărarea au costat Ucraina aproape 36 de miliarde de euro, excluzând ajutorul militar din partea partenerilor. Aproximativ 34 de miliarde de euro au fost obținute din resurse interne.

Cheltuielile crescute apar în condițiile în care bugetul Ucrainei a pierdut venituri importante. Experții estimează că, din cauza atacurilor rusești, bugetul Ucrainei a înregistrat o scădere de 1,17 miliarde de euro la veniturile din TVA interne și din importuri.

Rusia cheltuiește peste 400.000 de euro pe minut pentru război

Rusia consumă sume și mai mari pentru războiul din Ucraina. Calculele arată că, în 2026, statul rus a cheltuit peste 400.000 de euro în fiecare minut pentru armată și producția de armament. În total, în prima jumătate a anului Rusia a cheltuit peste 106 miliarde de euro pentru război.

În prima jumătate a anului, Rusia a cheltuit o sumă record de 10,687 trilioane de ruble pentru armată și producția de armament. Calculele, bazate pe datele Ministerului Finanțelor al Federației Ruse, au fost efectuate de cercetătorul german Janis Kluge, de la Institutul pentru Probleme de Securitate Internațională.

Transformată în moneda europeană, suma este de 106,27 miliarde de euro. Tot prin transformarea la cursul valutar se ajunge la o cheltuială de 17,70 miliarde de euro pe lună și de 586,71 milioane de euro pe zi. De asemenea, calculele indică o cheltuială pentru efortul de război de 24,95 milioane de euro pe oră, 416.000 euro pe minut și 7.000 euro pe secundă.

Cheltuielile militare ale Rusiei, în creștere cu 30% față de anul trecut

În acest an, cheltuielile militare ale Rusiei au crescut cu aproximativ 30%. Comparația cu anul 2021 oferă o imagine mai clară: cheltuielile au crescut de cinci ori.