Programul de guvernare, depus în Parlament până vineri. Audieri de o oră

Programul de guvernare, depus în Parlament până vineri. Audieri de o oră

Programul de guvernare, depus în Parlament până vineri. Audieri de o oră

Premierul desemnat anunță transparență totală în formarea Guvernului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că programul de guvernare și lista miniștrilor vor fi depuse în Parlament până la finalul acestei săptămâni, iar audierile în comisiile parlamentare ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare. El a precizat că dorește ca fiecare candidat pentru o funcție de ministru să fie audiat cel puțin 60 de minute.

Mureșan a explicat că, după desemnarea sa de către președinte, a început imediat dialogul cu cele trei partide care îl susțin, respectiv PNL, USR și UDMR. „Vreau ca procesul de formare a guvernului să fie un proces extrem de transparent. Oamenii să știe în fiecare etapă unde suntem”, a afirmat el.

Prioritățile programului de guvernare

Premierul desemnat a precizat că cele trei partide lucrau deja la programul de guvernare încă din primăvară, însă ideile principale trebuie actualizate în funcție de situația actuală. Printre prioritățile menționate se numără închiderea Planului Național de Redresare și Reziliență și finalizarea programului european de apărare SAFE.

Principalele elemente ale programului de guvernare urmează să fie prezentate în prima parte a acestei săptămâni, cel mai probabil marți. După aceea, Mureșan va începe dialogul cu partidele parlamentare pentru a obține sprijinul necesar.

Audieri de minimum o oră pentru fiecare ministru

Mureșan a declarat că va solicita președinților celor două camere ca audierea fiecărui ministru să dureze cel puțin 60 de minute. El a explicat că își dorește audieri serioase, pentru ca miniștrii să aibă șansa de a arăta parlamentarilor că sunt pregătiți pentru portofoliile pe care le vor ocupa.

„Niciodată nu mi-au plăcut audieri făcute pe repede înainte de câte 30 de minute, de aceea audierea fiecărui ministru, așa voi solicita Parlamentului, minim 60 de minute pentru a putea fi purtat un dialog serios”, a spus el.

„Miniștrii pe care îi voi propune vor fi bine pregătiți”

Întrebat dacă audierile lungi i-ar putea vulnerabiliza pe miniștrii propuși în fața unor eventuale atacuri politice, Mureșan a răspuns că nu se teme de acest lucru. El a subliniat că un ministru trebuie să își cunoască foarte bine domeniul și să poată răspunde întrebărilor parlamentarilor indiferent de context.

„Nu ești capabil să fii ministru în Guvernul României dacă ți-e teamă de o sesiune de întrebări și răspunsuri de 60 de minute cu parlamentarii”, a declarat premierul desemnat.

Rolul de control al Parlamentului

Mureșan a accentuat că Parlamentul trebuie să controleze Guvernul și că este firesc ca miniștrii să se prezinte și să dea socoteală în fața legislativului. El a precizat că, în calitate de prim-ministru, va fi mereu la dispoziția parlamentarilor pentru dialog și va primi toate solicitările legitime.

„Sunt parlamentar de 12 ani, cred că Parlamentul și parlamentarii trebuie luați în serios”, a mai spus Siegfried Mureșan.