Mureșan: PSD va fi pentru prima dată la următoarele alegeri pe locul trei sau mai jos

Mureșan: PSD va fi pentru prima dată la următoarele alegeri pe locul trei sau mai jos

Mureșan: PSD va fi pentru prima dată la următoarele alegeri pe locul trei sau mai jos

Mureșan: PSD va coborî pe locul trei la următoarele alegeri

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat că Partidul Social Democrat este un partid în cădere și estimează că la următoarele alegeri parlamentare nu se va mai clasa nici pe primul, nici pe al doilea loc, ci pe locul trei sau chiar mai jos.

Declarația a fost făcută luni, într-un interviu la RFI, în contextul în care Mureșan urmează să aibă discuții cu grupurile parlamentare pentru susținerea învestiturii cabinetului pe care îl propune.

Discuții încep cu partidele care îl sprijină

Premierul desemnat a anunțat că discuțiile vor începe cu reprezentanții partidelor care îl sprijină, cărora le va prezenta programul de guvernare. Este vorba despre grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal, USR și UDMR.

„După dialogul pe care îl vom avea cu grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal, ale USR și ale UDMR, cu aceste trei grupuri parlamentare vom începe pentru a mulțumi colegilor pentru sprijin și pentru a le prezenta lor programul de guvernare. Este firesc să fie primii care află de la mine cu ce program de guvernare ne prezentăm în Parlament”, a spus Mureșan.

El a adăugat că după aceste trei grupuri ar dori o discuție cu grupul minorităților naționale, iar apoi urmează „momentul adevărului pentru PSD”, pentru a se vedea dacă social-democrații doresc să susțină un guvern pro-european sau își consolidează parteneriatul cu AUR.

Deschidere pentru dialog cu PSD, dar cu condiții

Siegfried Mureșan s-a declarat deschis la discuții cu reprezentanții PSD pentru a înțelege dacă există o disponibilitate reală la dialog sau dacă aceștia caută doar pretexte pentru a vota împotriva guvernului.

„Toată lumea știe că eu nu sunt PSD-ist, dar voi fi deschis dialogului și tot ce ține de mine pentru a înlesni formarea unui guvern și trecerea acestui guvern voi face”, a afirmat premierul desemnat.

El a menționat că în programul de guvernare va include lucruri pe care și social-democrații pretind că le doresc, dar a criticat discrepanța dintre ceea ce PSD spune și ceea ce face, invocând protejarea unei administrații ineficiente și a unor companii de stat cu management neperformant.

Mureșan exclude dialogul cu AUR

În privința relației cu AUR, prim-ministrul desemnat are o abordare diferită și exclude dialogul cu partidul condus de George Simion, invocând divergențe majore de opinie.

„Nu vom avea un dialog cu AUR în sensul în care să discutăm, în sensul în care să ne alterăm programul de guvernare ca urmare a unor solicitări făcute de ei. Nu mă veți vedea mergând la sediul AUR, nu mă veți vedea solicitând sprijinul”, a declarat Mureșan.

El și-a motivat poziția susținând că AUR nu este un partid atașat valorilor europene și nu a dovedit un comportament politic responsabil menit să rezolve problemele României.

Premierul desemnat a adăugat că înțelege îngrijorările legitime ale votanților AUR, dezamăgiți de proasta guvernare a ultimilor ani, și că prin discuții directe cu susținătorii partidului va propune soluții la problemele pe care aceștia le văd în societate.

Testul adevărului, dat de PSD

Siegfried Mureșan a făcut din nou referire la poziția PSD în legătură cu votul de învestitură, afirmând că social-democrații sunt cei care trebuie să decidă dacă vor realmente un guvern pro-european sau dacă sunt într-un parteneriat consolidat cu AUR.

„Repet, testul adevărului îl va da Partidul Social Democrat. De asta va depinde, de fapt, trecerea guvernului”, a spus el.

Premierul desemnat s-a declarat convins că polarizarea pe scena politică din România în următorii ani va fi între forțele reformatoare conduse de PNL, alături de USR și UDMR, și AUR.

„Sunt convins că aceasta va fi polarizarea, sunt convins că PSD-ul va fi pentru prima dată la următoarele alegeri un partid care nu va fi nici pe locul întâi, nici pe locul doi, va fi pe locul trei sau mai jos la viitoarele alegeri parlamentare”, a conchis Mureșan.