Niculescu, după consultări: Toate opțiunile rămân valabile. Sunt optimist
Luca Niculescu: Toate opțiunile rămân deschise după consultările cu partidele
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat marți, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern, că toate variantele discutate rămân posibile, inclusiv un guvern tehnocrat. El a precizat că discuțiile din ultimele trei zile au vizat formulele de guvernare, proiectele legislative și reformele care ar putea fi adoptate.
„Am discutat și despre chestiuni mai tehnice, proiecte de legi, documente care pot fi adoptate, reforme care pot fi implementate. A fost într-adevăr o paletă foarte largă de discuții pe care am avut-o și încă o dată vreau să le mulțumesc”, a spus Luca Niculescu.
Trei variante de guvern luate în calcul
Întrebat dacă este convins că va obține cel puțin 233 de voturi pentru învestirea Guvernului, premierul desemnat a răspuns că toate opțiunile prezentate anterior sunt încă luate în calcul. „Toate opțiunile pe care le-am evocat și ieri rămân în picioare. Guvern politic, guvern hibrid, politic și tehnic, sau un guvern mai tehnic, un guvern tehnocrat. În ceea ce mă privește, sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun”, a afirmat el.
Luca Niculescu a mai spus că, în cazul unui guvern hibrid sau tehnocrat, are deja o listă de persoane care ar putea ocupa funcții în executiv. „Am spus că pentru un guvern tehnocrat am o listă pe care o putem prezenta chiar mâine, chiar astăzi. Dar încă discuțiile sunt în curs. Despre Alexandru Nazare m-am mai exprimat pozitiv. N-o să o mai fac încă o dată, pentru că am spus deja toate calitățile pe care cred că le are. Dar evident sunt oameni competenți care ar putea face parte dintr-un guvern tehnocrat. Orice nume vă spun acum ar da naștere la noi și noi discuții”, a declarat premierul desemnat.
Acesta nu a oferit alte nume și nici nu a confirmat că persoanele avute în vedere și-au dat acordul pentru a face parte din viitorul executiv.


