Motivul pentru care premierul desemnat nu a negociat cu AUR
Luca Niculescu explică absența AUR de la negocierile pentru formarea Guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a explicat marți, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare, de ce AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului executiv. Potrivit acestuia, discuțiile au avut loc exclusiv cu formațiunile care și-au exprimat disponibilitatea de a susține un guvern – fie politic, fie tehnic sau mixt.
„Am discutat cu partide care și-au arătat deschiderea de a vota un astfel de guvern sau de a vota un guvern, fie că este politic, tehnic sau mixt. Partidul despre care vorbiți dumneavoastră a spus că nu are deschiderea acum să voteze un guvern”, a declarat Niculescu.
Premierul desemnat a precizat însă că, după învestire, intenționează să colaboreze cu toate formațiunile din Parlament, inclusiv cu AUR, în cadrul responsabilităților instituționale. „Asta nu înseamnă că, odată ce voi fi învestit în funcție, nu voi veni în Parlament și nu le voi cere miniștrilor să vină în Parlament să stea de vorbă, conform responsabilităților instituționale, cu reprezentanții Parlamentului, pentru că ei sunt reprezentanții poporului. Deci, va fi un semn de deschidere foarte firesc, aș spune, față de această instituție extrem de reprezentativă pentru democrație care este Parlamentul”, a afirmat el.
Luca Niculescu a subliniat că are respect pentru votanții tuturor partidelor din România și că discuțiile cu formațiunile parlamentare vor continua după învestirea Guvernului. „Mă concentrez acum, nu mai e chiar atât de mult timp, mă concentrez pe formarea guvernului”, a adăugat premierul desemnat.
Demersurile pentru formarea noului executiv au inclus în ultimele zile consultări cu partidele parlamentare. Pentru învestire, premierul desemnat are nevoie de minimum 233 de voturi în Parlament.


