Mihai Fifor: Relația ambiguă a guvernului Bolojan costă în raport cu SUA
Mihai Fifor: Ambiguitatea guvernului Bolojan în relația cu SUA are costuri
Vizita subsecretarului american al Apărării, Elbridge Colby, la București a fost urmată de anunțul că România o va primi luni, 9 noiembrie, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Mihai Fifor consideră că succesiunea celor două vizite este relevantă pentru securitatea regiunii Mării Negre și avertizează că România are nevoie de angajamente concrete, nu doar de declarații diplomatice.
Fifor apreciază că vizita lui Elbridge Colby, subsecretar american al Apărării pentru Politică și unul dintre principalii arhitecți ai noii doctrine strategice a Washingtonului, a fost unul dintre cele mai importante momente diplomatice ale acestui sfârșit de an pentru România, nu atât prin ceea ce s-a anunțat, cât prin contextul în care s-a desfășurat. Statele Unite își reevaluează prezența militară în Europa, iar România se află într-o regiune în care războiul din Ucraina, amenințările hibride și instabilitatea Mării Negre fac ca orice modificare a dispozitivului militar american să aibă consecințe strategice majore.
Oficialul american a venit la București după discuțiile din Polonia, într-un moment în care Pentagonul pregătește deciziile privind redistribuirea forțelor americane în Europa. Miza pentru România era concretă: menținerea și, eventual, consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul nostru.
După întâlnirile de la Cotroceni, Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Externe, România și-a reafirmat angajamentul de a crește cheltuielile pentru apărare și de a dezvolta infrastructura militară, apărarea antiaeriană, capacitățile antidronă și cooperarea industrială cu Statele Unite. Potrivit informațiilor apărute în presă, Bucureștiul și-a exprimat disponibilitatea de a suporta o parte din costurile staționării trupelor americane.
Fifor avertizează însă că din comunicările publice nu rezultă niciun angajament ferm privind menținerea actualelor efective americane, nicio decizie de suplimentare a acestora și nicio garanție suplimentară pentru securitatea regiunii Mării Negre. Am primit confirmarea continuării dialogului strategic, dar nu și clarificările așteptate privind viitorul prezenței militare americane, notează el.
Potrivit lui Fifor, guvernul Bolojan a transmis Washingtonului, prin deciziile sale și prin absența unei viziuni strategice coerente, semnale cel puțin contradictorii, dacă nu chiar ostile. El dă ca exemplu modul în care au fost gestionate alocările din programul european SAFE: nu participarea la un mecanism european de finanțare a apărării ridică semne de întrebare, ci lipsa unei abordări care să valorifice complementaritatea dintre securitatea europeană și Parteneriatul Strategic cu SUA. România nu are de ales între Europa și America, iar credibilitatea sa strategică, afectată de asemenea ambiguități, nu se reconstruiește peste noapte.
Fifor subliniază că decizia privind prezența militară nu se ia la București, ci la Washington, la Pentagon, în cadrul unei reevaluări strategice în care România reprezintă doar una dintre piesele unui dispozitiv militar global aflat în transformare. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite rămâne un reper fundamental al politicii de securitate a României, dar soliditatea acestei relații nu înlătură, de la sine, incertitudinile privind configurația viitoare a prezenței militare americane.
În încheiere, Fifor arată că, la finalul săptămânii, incertitudinea strategică este aproape la fel de mare ca înaintea vizitei: se știe ce își dorește România și ce este dispusă să ofere, dar încă nu se știe ce decizii va lua Washingtonul. El nu vede aici un motiv de dramatizare, ci un motiv serios de reflecție strategică.
Săptămâna viitoare debutează cu o altă vizită importantă: luni, 9 noiembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București, în cadrul unui turneu regional dedicat Mării Negre, cu întrevederi la nivelul președinției și al prim-ministrului, înainte de a continua vizita în Bulgaria. De această dată, Europa intră în scenă, iar succesiunea celor două vizite este, în sine, relevantă: mai întâi Washingtonul, cu o nouă viziune asupra împărțirii responsabilităților de securitate, apoi Bruxellesul, într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să își consolideze rolul strategic și capacitatea de apărare. Rămâne de văzut dacă vizita Ursulei von der Leyen va aduce angajamente concrete pentru securitatea Mării Negre sau dacă se va rămâne, și de această dată, în registrul declarațiilor de principiu, conchide Mihai Fifor.
