Claudiu Manda o laudă pe Olguța Vasilescu pentru investiția în apa de izvor

Claudiu Manda o laudă pe Olguța Vasilescu pentru investiția în apa de izvor

Claudiu Manda o laudă pe Olguța Vasilescu pentru investiția în apa de izvor

Claudiu Manda o felicită pe Lia Olguța Vasilescu pentru aducțiunea de apă de izvor de munte de la Craiova

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a transmis un mesaj public de felicitare pentru Lia Olguța Vasilescu, după ce locuitorii Craiovei au început să primească apă de izvor de munte la robinet. Potrivit mesajului postat duminică pe Facebook, proiectul a fost finalizat după 13 ani de muncă.

„După 13 ani de muncă, un proiect pe care mulți îl considerau imposibil a devenit realitate. Craiovenii au acum apă de izvor de munte la robinet”, a scris Claudiu Manda. El a adăugat că este conștient de „câtă ambiție și perseverență au fost în spatele acestei realizări” și că Lia Olguța Vasilescu „nu s-a lăsat descurajată nici atunci când obstacolele păreau de netrecut”.

„Sunt mândru de tine, doamna mea”, a mai transmis social-democratul, care a subliniat că astfel de realizări „vorbesc de la sine și care rămân mult după încheierea unui mandat”, fiind un proiect „de care vor beneficia generații întregi de craioveni”. Mesajul se încheie cu felicitări pentru „toți cei care au contribuit la această reușită”.

Alimentarea Craiovei cu apă de izvor de munte se face prin aducțiunea Isvarna. Potrivit declarațiilor Liei Olguța Vasilescu, proiectul a fost promis de toți edilii orașului începând din 1960, dar nimeni nu și l-a asumat până la demararea lucrărilor. Execuția a presupus aproximativ 7.000 de exproprieri și a întâmpinat blocaje legate de avizele de mediu, inclusiv cele privind protejarea habitatului broscuțelor din pârâul Orlea. De asemenea, proiectul a fost afectat de creșterea prețurilor la materiale în timpul pandemiei.

Valoarea totală a proiectului, care a inclus și lucrările de canalizare, depășește 500 de milioane de euro. Conducta, fabricată special pentru această aducțiune în Spania, Germania, Polonia și Turcia, are o lungime de 123 de kilometri.