Zelenski, după prima zi de negocieri la Abu Dhabi: a fost constructivă și importantă
Zelenski, după prima zi de negocieri de la Abu Dhabi: „Constructivă și destul de importantă”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că prima zi a negocierilor dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, desfășurată la Abu Dhabi, a fost constructivă și destul de importantă.
Potrivit liderului de la Kiev, delegația ucraineană s-a întâlnit mai întâi cu partenerii europeni și americani, iar ulterior au avut loc negocieri tripartite, la care a participat și Rusia.
Printre subiectele abordate de părți s-au numărat eliberarea prizonierilor, garanțiile de securitate și posibile măsuri de detensionare. Zelenski a stabilit sarcini pentru echipa ucraineană în vederea continuării negocierilor, iar ședințele tripartite urmează să fie reluate miercuri.
Tot la Abu Dhabi, reprezentanții europeni și americani au convenit să analizeze o nouă arhitectură de securitate pentru Europa, menită să ofere garanții Ucrainei după încheierea războiului și să reducă riscul unor noi conflicte. Conform unor declarații aproape identice, transmise de emisarul american Steve Witkoff și de Consiliul European, Ucraina și partenerii săi europeni au convenit cu SUA că este „esențial” să fie abordate „preocupările de securitate postbelice” și să fie redus „riscul de conflict” în regiune.


