Camera Reprezentanților din SUA a blocat punerea sub acuzare a șefului Pentagonului
Camera Reprezentanților a respins demersul de punere sub acuzare a secretarului Apărării
Camera Reprezentanților din SUA a votat marți împotriva demersului de punere sub acuzare a secretarului Apărării, Pete Hegseth. Rezoluția inițiată de congresmanul Thomas Massie a fost trimisă unei comisii de specialitate, cu 211 voturi pentru și 204 împotrivă.
Republicanii au reușit astfel să blocheze punerea sub acuzare, fiind sprijiniți de singurul membru independent al Camerei. Toți cei 203 democrați prezenți la vot s-au opus trimiterii rezoluției la comisie. Massie a fost singurul republican care a votat împotriva acestei soluții.
Opt capete de acuzare împotriva lui Hegseth
Rezoluția depusă luni conținea opt capete de acuzare. Printre acestea se numără declanșarea unui război împotriva Iranului fără autorizarea Congresului și efectuarea unor execuții extrajudiciare prin lovituri aeriene asupra unor ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri în Marea Caraibilor.
Alte acuzații vizează capturarea ilegală a președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, vizarea senatorului democrat Mark Kelly și purtarea unui război ilegal în Yemen.
Hegseth respinge acuzațiile
Într-o conferință de presă susținută marți la Pentagon, Pete Hegseth a criticat inițiativa parlamentară. „Este o farsă, o manevră politică, și toată lumea știe asta. Nu este vorba despre infracțiuni grave. Aceasta este natura funcției, iar treaba a fost făcută bine”, a declarat el.


