Nicușor Dan critică condițiile Rusiei pentru Ucraina: NATO nu privește Rusia

Nicușor Dan critică condițiile Rusiei pentru Ucraina: NATO nu privește Rusia

Nicușor Dan critică condițiile Rusiei pentru Ucraina: NATO nu privește Rusia

Nicușor Dan critică noile condiții impuse de Rusia Ucrainei: „Apartenența la NATO nu privește Rusia”

Președintele Nicușor Dan a criticat dur, joi, condițiile puse de Rusia Ucrainei în cadrul discuțiilor pentru un posibil armistițiu, declarând că soarta apartenenței Ucrainei la NATO nu este o chestiune care să privească Moscova. Declarațiile au fost făcute de la Dublin, unde șeful statului participă la summit-ul Comunității Politice Europene.

Potrivit liderului de la Cotroceni, președintele rus Vladimir Putin ar lua în calcul încheierea unui acord cu Ucraina dacă țara atacată nu ar intra în nicio alianță militară. În schimb, față de condițiile impuse anterior, Putin nu ar avea o problemă dacă Ucraina ar adera la Uniunea Europeană.

„Este o condiție de la sine înțeleasă atât a țărilor europene cât și a NATO că nu se repune în discuție avansul sau, în fine, apartenența la NATO, dispunerea de echipamente. Nu este o chestiune care să privească Rusia”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele nu se așteaptă la o încetare a focului în această iarnă. Referitor la negocierile de pace de la Abu Dhabi, el susține că acestea nu se vor concretiza într-o soluție pentru oprirea războiului, întrucât Rusia nu ar dori să negocieze.

„Din păcate, nu suntem foarte departe cu aceste discuții. Așa cum am spus de mai multe ori, Rusia nu vrea de fapt să negocieze. E bine că există discuții, dar în momentul acesta, cel puțin iarna asta, estimarea mea este că nu se va întâmpla nimic la negocieri”, a mai explicat Nicușor Dan.

Moscova insistă pe Donbas, Kievul respinge condiția

În cadrul negocierilor de la Abu Dhabi, Moscova insistă ca Ucraina să renunțe la întreaga regiune Donbas, inclusiv la zonele pe care armata rusă nu le controlează. Kievul respinge această condiție.

În lipsa unui compromis teritorial, mediatorii americani încearcă să avanseze discuțiile privind garanțiile de securitate pentru Ucraina și reconstrucția țării după război. Deși Donald Trump și-a exprimat public optimismul în privința negocierilor, niciuna dintre părți nu a anunțat concesii majore.

Un diplomat rus de rang înalt a declarat că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune cu statele NATO, în cadrul unei noi arhitecturi de securitate europene. Mai mulți lideri europeni se opun însă discutării viitorului sistem de securitate al continentului înaintea unor progrese concrete în Ucraina, inclusiv încheierea unui armistițiu.