Antonescu: Justiţia „are multe probleme ce trebuie rezolvate”

Crin Antonescu: Radiografia unei justiții disfuncționale

Într-un peisaj politic zbuciumat și plin de complicități transpartinice, Crin Antonescu își permite, poate pe bună dreptate, să critice starea jalnică a justiției din România. Conform declarațiilor sale, instituțiile din domeniul justiției sunt un labirint al problemelor nerezolvate, iar efectele sunt devastatoare – de la procese interminabile până la oameni “ocoliți” pur și simplu de actul de justiție.

Această diagnoză vine cu un ton grav, dar este oare surprinzătoare? Ani întregi de scandaluri și corupție au cimentat deja în mentalul colectiv imaginea unei justiții captive. Antonescu insistă pe nedreptățile suferite de numeroși cetățeni, al căror destin – profesional, politic sau chiar personal – a fost zdrobit de acuzații care s-au dovedit apoi nefondate. „Șapte-opt ani pierduți, fapta nu existe, iar nimeni nu răspunde pentru asta,” notează el cu o frustrare nedisimulată.

Președintele – piesă cheie sau decor inutil?

În viziunea lui Antonescu, președintele ar trebui să joace un rol central în restructurarea sistemului, însă acest lucru trebuie făcut “fără a afecta independența justiției.” O propoziție frumoasă pe hârtie, dar cât de realistă poate fi această echilibristică? Cu amprenta politicului adânc înfiptă în magistratură, scepticismul pare mai justificat decât optimismul.

Tot el subliniază că președintele nu poate interveni în dosare, dar măcar are un cuvânt de spus. Cât de funcțional este acest „cuvânt de spus”? Antonescu pare să propună mai degrabă un ideal, o viziune poate naivă, într-un teren plin de rechini politici care știu să-și protejeze teritoriul.

O responsabilitate fără asumare

Antonescu ridică întrebarea amară a responsabilității. Cine răspunde pentru anii irosiți ai oamenilor acuzați pe nedrept? Cui îi pasă de revenirea lor într-un sistem unde păcatele trecute, fie ele și imaginare, devin o etichetă permanentă? Răspunsurile lipsesc, desigur, iar acesta este punctul în care discursul lui Antonescu rămâne suspendat între promisiune și neputință.

Interesant este că, deși lider politic, Antonescu bate apropouri despre blocajele sistemului fără să meargă mai departe – fără să numească, fără să acuze direct, fără să tragă un fir clar către cei responsabili. Această rezervă atrage atenția asupra propriilor limite. Oare sistemul „ocolit” de justiție l-a cruțat și pe el? Este o întrebare care persistă.

Vechi probleme, noi promisiuni

Departe de a fi primul care critică sistemul judiciar, Antonescu se încadrează în galeria politicienilor care văd „probleme”, dar nu oferă niciodată soluții concrete. Avem de-a face cu aceleași clișee reluate la nesfârșit: vorbim despre libertatea justiției, dar nu analizăm serios mecanismele de control. Vorbim despre răspundere, dar în mod colectiv refuzăm să atribuim responsabilitatea deciziilor aberante.

Criticul Antonescu are, totuși, un merit – readuce în atenție nedreptățile care continuă să fie o plagă pentru România. Problema este, însă, că sistemul este atât de adânc în anomalii încât simpla aducere în discuție nu servește drept colac de salvare. Este o rană deschisă care cere mult mai mult decât un discurs politic, chiar și bine intenționat.

Sursa: www.mediafax.ro/politic/antonescu-justitia-are-multe-probleme-si-ele-trebuie-rezolvate-23532516