Chirie lunară de aproape 30.000 de euro pentru CNIR. Angajații se mută în Palatul CFR
O CHIRIE URIAȘĂ PENTRU CNIR – E ȘI O BEȚIE DE BANI PUBLICI?
Ceea ce se întâmplă cu Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) este pur și simplu de necrezut! Plătesc lunar 30.000 de euro pentru un sediu privat, în timp ce ministrul Ciprian Șerban își justifică mutarea angajaților în Palatul CFR spunând că este nepotrivit să aloce astfel de fonduri pentru chirie. Ce fel de rațiuni stau în spatele acestei decizii explozive?
ÎNTRE AGLOMERAȚIE ȘI SUFERINȚĂ
Într-un peisaj în care banii publici sunt aruncați pe fereastră, CNIR a decis să își mute angajații dintr-o clădire aglomerată din Palatul CFR în sediul modern din nordul Bucureștiului. În acest context, directorul general Gabriel Budescu se cramponază de argumente despre confortul angajaților și despre nevoia unui spațiu adaptat cerințelor moderne, dar totul sună mai mult ca o tentativă de a justifica o cheltuială exorbitantă.
CINE CÂȘTIGĂ DIN ACEASTĂ AFACERE?
Firma GPP Consultanță Business și Proiectare SRL, deținută de Cristian Boboruta, este cea care îngericească în mod direct din acest imens contract de chirie. Cât de corect este ca banii contribuitorilor să fie direcționați către companii private, în loc să se folosească pentru îmbunătățirea infrastructurii? Răspunsul este cât se poate de evident, dar cui îi pasă?
RESCRIEȘTE ISTORIA PENTRU CHELTUIELI
Ciprian Șerban respinge vehement argumentele conducerii CNIR, afirmând că chiria plătită la privat este complet nejustificată. Cum poți să te plângi de condiții improprii în Palatul CFR când ai și opțiunea de a utiliza banii publici în favoarea cetățeanului și nu a corporațiilor? Ministrul a decis că angajații vor fi relocați înapoi în clădirea istorică, dar întrebarea persistentă rămâne: este această măsură suficientă pentru a răspunde indignării publice?
UN CONTEXT ECONOMIC A GREU DE DIGERAT
Fostul secretar de stat Horațiu Cosma subliniază că, în actualul climat economic, CNIR trebuie să profite de resursele disponibile și să economisească. Dar ce sacrificii sunt acceptabile în fața unei crize economice? Oare faptul că angajații s-au simțit într-un mediu de lucru insalubru ar trebui să justifice exuberanța cheltuielilor?
Astfel, între promisiunile de eficiență și realitatea devastatoare a cheltuielilor publice, întrebările persistă. Cine are de câștigat din această situație? Iar noi, cetățenii, suntem oarecu doar niște spectatori la un circus al neputinței administrative?
Sursa: Mediafax
