Grindeanu, prima reacție după desemnarea lui Niculescu: Sfidează matematica parlamentară
Grindeanu, reacție dură după desemnarea lui Luca Niculescu: „Continuă să sfideze matematica parlamentară”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat luni seară după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, afirmând că noua nominalizare „continuă să sfideze matematica parlamentară”. Liderul social-democrat a precizat că partidul său va analiza propunerea într-o ședință a Biroului Permanent Național programată marți.
„Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. După 4 premieri de dreapta care au eșuat, vedem o nouă desemnare care nu ține cont de partidul care a câștigat alegerile. Este alegerea președintelui. Partidul Social Democrat ia propriile decizii. De aceea, mâine vom avea o ședință a Biroului Permanent Național în care vom analiza această propunere”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Liderul PSD a subliniat că România are nevoie urgentă de un guvern care să schimbe direcția țării, să realizeze rectificarea bugetară și să pregătească bugetul pentru 2027, dar a avertizat că formațiunea sa nu va participa și nu va acorda voturi în alb pentru o construcție politică pe care a descris-o drept „o nouă aventură politică”.
Grindeanu i-a cerut premierului desemnat să prezinte public formula viitorului Executiv și principalele măsuri economice pe care intenționează să le adopte. „Prim-ministrul desemnat trebuie să spună public cum vrea să arate Guvernul și care sunt principalele măsuri pe care le are în vedere pentru redresarea economiei și protejarea puterii de cumpărare a oamenilor, cu menținerea țintelor de deficit”, a transmis liderul PSD.
Acesta a invocat și posibilitatea organizării de alegeri anticipate în cazul în care viitorul guvern va continua politicile promovate de Ilie Bolojan. „Dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, cred că nu mai rămâne altă cale pentru a repune România pe drumul corect decât să mergem la alegeri anticipate”, a declarat Sorin Grindeanu, încheind cu formula: „Îmi doresc să punem punct României interimatelor!”
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru, după consultările desfășurate luni la Palatul Cotroceni. „Am ales persoana care are cele mai mari șanse să întrunească o majoritate”, a declarat șeful statului.


