Grindeanu vrea o nouă lege a salarizării, dar salariile demnitarilor nu sunt o prioritate
Grindeanu: România are nevoie de o nouă lege a salarizării, dar salariile demnitarilor nu sunt prioritare
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, într-o conferință de presă, că România are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, care să corecteze diferențele și nedreptățile existente în sistem. Liderul social-democrat a precizat însă că majorarea salariilor demnitarilor ar trebui să fie ultimul aspect avut în vedere de acest document.
Întrebat dacă anul viitor ar putea fi adoptată o nouă lege a salarizării și dacă aceasta ar aduce majorări pentru toate categoriile de angajați, inclusiv pentru demnitari, Grindeanu a exclus ca aceasta să fie prioritatea principală. „Acesta este ultimul lucru pe care trebuie să-l facă această lege unică a salarizării. România, în schimb, are nevoie de o lege de acest tip. Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Știți că acest lucru îl spuneam și în vară. Dar preocuparea nu trebuie să fie cea legată de salariile demnitarilor”, a afirmat liderul PSD.
El a subliniat că noua lege trebuie să așeze salarizarea pe o piramidă corectă și să elimine nedreptățile din sistem, iar documentul trebuie discutat cu toți partenerii sociali, atât cu patronatele, cât și cu sindicatele.
Discuțiile despre salariul minim, amânate până după prezentarea bugetului
Sorin Grindeanu a fost întrebat și dacă România își permite majorarea salariului minim brut pe economie de la 4.325 de lei la 5.000 de lei, așa cum cer confederațiile sindicale care urmează să discute cu Guvernul această propunere. Liderul PSD a răspuns că decizia trebuie analizată pe baza datelor financiare, iar discuțiile concrete ar trebui să aibă loc după ce va fi cunoscut bugetul.
„Cred că trebuie să discutăm așa cum am spus și în cazul pensiilor. Dar acolo e obligatoriu să existe această indexare a pensiilor și să discutăm aplicat atunci când vom avea bugetul. Și asta va fi, eu sper undeva, să începem să discutăm undeva la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie”, a declarat președintele PSD.
Potrivit acestuia, înainte de discuțiile despre buget trebuie prezentată execuția financiară de la finalul lunii octombrie, pentru a putea fi analizat deficitul. Grindeanu a precizat că raportul ar urma să fie disponibil în aproximativ două săptămâni, iar la mijlocul lunii va exista și prognoza de toamnă a Comisiei Europene.
Liderul social-democrat a menționat că prim-ministrul le-a cerut miniștrilor ca, în termen scurt, fiecare minister să trimită situația cheltuielilor și a sumelor necesare pentru funcționare până la sfârșitul anului, pentru facturi și investiții care nu au fost prinse în bugetul actual.


