Liderul PSD explică de ce anticipatele ar aduce un partid suveranist la putere
Lider PSD critică dur susținătorii alegerilor anticipate: „Vă împliniți singuri profeția aducerii unui partid suveranist la putere”
Radu Oprea, fost secretar de stat în Guvernul condus de Ilie Bolojan, a lansat un atac dur la adresa USR, acuzând formațiunea că a militat pentru dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri anticipate fără a-și asuma consecințele. Într-o postare pe Facebook, social-democratul susține că o astfel de scenă politică ar favoriza AUR.
„Cea mai gravă distorsiune din acțiunea politică a USR este că făcând tot ce este posibil pentru a ajunge la alegeri anticipate se aliază în interese cu «dușmanul» AUR. Rezultatul alegerilor anticipate poate fi lesne intuit, conform ultimelor sondaje de opinie, AUR va fi pe primul loc în opțiunile electoratului, legitimându-l pentru a cere guvernarea”, a transmis Radu Oprea.
Fostul secretar de stat susține că, în cazul unor alegeri anticipate, AUR ar obține victoria, ceea ce i-ar asigura un loc în viitorul executiv. El a adăugat că, în opinia sa, USR a realizat brusc riscurile pe care le implică un astfel de scenariu. „Dar tot ieri, brusc, USR-iștii s-au speriat confruntați cu realitatea dezastrului pe care l-au creat. Și-au dat seama că scorul lor electoral a rămas într-o cifră și dacă vor fi alegeri anticipate devin irelevanți în Parlament. Ca să își disimuleze teama, răspândacul șef al USR, Cristian Seidler, spunea că scenariul alegerilor anticipate cu posibilitatea dizolvării Parlamentului sunt o «bârfă PSD»”, a mai declarat Oprea.
Critici la adresa foștilor parteneri de guvernare
Radu Oprea și-a criticat și foștii parteneri de guvernare, pe care îi învinuiește pentru eventualele repercusiuni ale unei reașezări a mandatelor parlamentare. El a reamintit de condamnarea primită de Dominic Fritz pentru conflict de interese, care a dus la pierderea mandatului de primar al Timișoarei, menționând că acesta a rămas președintele USR.
„Erau niște voinice și voinici care țipau precum ceata lui Pițigoi că ei vor alegeri anticipate. Condamnatul Dominic Fritz era prim-țipăciosul formației USR. «Ar trebui să avem alegeri anticipate» zicea Fritz aseară la un post de televiziune. USR-ul condamnatului susținea asta pe diferite voci de ceva vreme”, a mai precizat social-democratul.
Scenariul alegerilor anticipate devine tot mai prezent în discuțiile politice, în contextul în care până în prezent au eșuat trei desemnări de premier. Conform unor informații apărute marți pe surse, Nicușor Dan ar urma să dizolve Parlamentul vineri, dacă până joi partidele politice nu aleg să susțină Guvernul Niculescu la votul de învestire de săptămâna viitoare.

