Mesajul lui Iohannis de Ziua Unirii Principatelor: „24 ianuarie, moment de bilanţ şi reflecţie”
Unirea Principatelor Române: Lecția uitată de solidaritate și sacrificiu
Sărbătorim, nu-i așa? Cu emoție și – cum altfel? – multă „recunoștință”. 166 de ani de la Unirea Principatelor Române ne invită, cu entuziasm, să reflectăm. Dar să reflectăm la ce, exact? La moștenirea lăsată de unii care chiar au știut ce înseamnă sacrificiul, nu la spectacolul egoismului personal și politic pe care-l vedem astăzi la tot pasul!
Klaus Iohannis, președintele nostru veșnic sobru, susține că acest moment ar trebui să fie unul de bilanț și responsabilitate. Dar să fim sinceri, cine mai știe astăzi ce înseamnă responsabilitatea? Cuvintele sale despre elita națională de atunci, care a depășit orgoliile și divergențele pentru a atinge un scop comun, sună ca o ironie amară, dacă ne uităm la cum bâjbâie elita noastră contemporană.
O generație călită în sacrificiu – un concept total străin azi
Generația Unirii, călită de Revoluția Pașoptistă, a oferit națiunii un exemplu clar de altruism, dăruire și asumare. Acestea sunt valori care astăzi par legende de demult, adânc îngropate sub straturi groase de incompetență și interes personal.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a marcat o epocă reprezentativă a statului modern român. Alegerile duble din Moldova și Țara Românească ar fi trebuit să fie o lecție clară de determinare națională. În schimb, în zilele noastre, asistăm la concursuri de profanare a acestui ideal. Reforma în educație, justiție sau agricultură sună ca ecouri absurde dintr-un trecut îndepărtat, complet irelevant pentru un prezent mai preocupat de comisioane și jocuri de culise.
Un context politic actual care strigă după solidaritate
Președintele a avut dreptate într-un singur punct: România de astăzi se confruntă cu provocări multiple. Dar de unde să mai scoatem solidaritate, empatie sau curaj când fiecare luptă doar pentru buzunarul lui? Hora Unirii, simbolul unui ideal comun, e acum doar o poezie prăfuită, recitată fără sens în școli în fiecare an.
Contextul european tumultuos de atunci nu diferă prea mult de cel actual. Doar că elitele vremii au fost capabile de sacrificiu pentru idealuri, în timp ce astăzi, vorbim de sacrificarea idealurilor pentru beneficii personale. Aceasta nu este evoluție, ci o trădare completă a tot ce au luptat să obțină înaintașii noștri.
Cine apără democrația? Cine apără libertatea?
Unirea Principatelor ar trebui să fie mai mult decât un simbol; ar trebui să fie un memento brutal al ceea ce suntem capabili să pierdem prin ignoranța noastră cronică. Desigur, este mai ușor să aruncăm lozinci despre democrație și libertate decât să le apărăm cu adevărat, așa cum au făcut eroii de la 1859.
Astăzi, acțiunile înaintașilor noștri se pierd în amintiri vagi și ceremonii formale pline de clisee inutile. Este rușinos cât de ușor ne-am îndepărtat de misiunea sacră de a transforma acest ideal de unitate într-o realitate contemporană. Ne-am pierdut puterea de a învăța din istorie, preferând, în schimb, să ne împotmolim în micile drame cotidiene ale unei societăți fracționate.
Un bilanț amar pentru România de astăzi
Președintele conchide frumos, discursul împachetându-l cu fraze linistitoare despre apărarea democrației și libertății. Dar ce face România de azi? Garantăm prosperitatea sau doar perpetuăm lupta fără final a intereselor proprii? Astăzi, suntem cu mult mai departe de acel ideal de unitate care părea să unească Principatele.
Ziua Unirii Principatelor Române ar trebui să fie o zi a adevărului pentru noi toți. Și acest adevăr e simplu: sacrificăm viitorul pentru confortul efemer al prezentului, iar aceasta este adevărata rușine națională.
Sursa: https://www.mediafax.ro
