Ministerul Energiei deschide apel pentru proiecte verzi
Ministerul Energiei schimbă jocul cu proiecte verzi masive
România clamează revoluția sa energetică, dar subsistă întrebarea: chiar credem că aceste promisiuni devin realitate? Sebastian Burduja, încorsetat în fotoliul de ministru al Energiei, strigă sus și tare despre „independența energetică” și „stimularea concurenței”, însă măsurile concrete rămân doar un spectacol birocratic îngrijit, pe un fundal de retorică politicoasă.
Acest „apel istoric” pentru proiectele regenerabile pare cel puțin o palavră bine ambalată. Vorbim despre o licitație pentru 3.472 MW, împărțiți generos între energia eoliană (2.000 MW) și cea solară (1.472 MW), cât un pachet frumos de cadou pregătit pentru gigantul pieței. Lăudabil, dar în ce măsură vor profita românii obișnuiți din această mișcare grandioasă?
Prețuri maxime sau calcule minime?
O altă piatră de poticnire stă în prețurile maxime stabilite: 80 euro/MWh la eolian, respectiv 73 euro/MWh la solar. Aceste cifre „magice” răsună în spațiul public fără prea multe explicații, invitând mai degrabă la speculații. Să fie această strategie menită doar să-i atragă pe marii giganți energetici care nu văd decât profituri colosale?
Din comunicatul oficial, Burduja promite competiție „fără limite”, eliminând plafonul de 25% per proiect. Dacă tot discutăm în cifre mari, ne întrebăm: de ce este România ba tărâmul restricțiilor, ba raiul „liberalizării integrale” atunci când auzi doar voci corporate? Simplul cetățean va avea parte de economii, locuri de muncă bine plătite sau o economie „mai curată”? Gurile rele sugerează că rămânem doar consumatori prizonieri, fără niciun beneficiu practic.
O istorie scrisă cu promisiuni reciclate
Nu e pentru prima dată când România îmbrățișează astfel de strategii aparent curajoase. Anul 2023 a impresionat cu 1.000 MW eolieni și 500 MW solari semnați sub formă de contracte. Acum, audiența largă așteaptă cu scepticism rezultatul acestei noi licitații „revoluționare”. Aproape că suntem tentați să vedem în aceste inițiative doar exerciții de imagine plasate strategic în anii electorali sau când cineva vrea să mai puncteze pe planuri europene.
„Vom ține lumina aprinsă”, se laudă ministrul, cu referințe simbolice de Paște, în timp ce realitatea scoate la iveală dificultățile ce țin de implementare. Frunzărind trecutul și prezentul energetic al României, întrebarea e una dureroasă: pentru cine se ține, de fapt, „lumina aprinsă”?
