Mureșan vrea întâlnire cu Grindeanu: Voi fi mâine dimineață în Parlament

Mureșan vrea întâlnire cu Grindeanu: Voi fi mâine dimineață în Parlament

Mureșan vrea o întâlnire cu Grindeanu: Voi fi mâine, începând cu primele ore ale dimineții, în Parlament

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat luni seară, la TVR1, că este dispus să aibă o întâlnire cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, dacă acesta își dorește o discuție despre programul de guvernare. Mureșan a precizat că are „disponibilitate totală de dialog” și că i-a transmis acest lucru președintelui Grindeanu în cursul dimineții.

„Am disponibilitate totală de dialog și am transmis asta președintelui Grindeanu în această dimineață, deci dacă domnia sa dorește să discutăm despre programul de guvernare, despre perioada guvernării, despre colaborarea parlamentară, putem face acest lucru oricând dorește, oricând înainte de miercuri”, a afirmat prim-ministrul desemnat.

Mureșan a precizat însă că nu va merge la sediul PSD, iar întâlnirea cu Grindeanu, dacă aceasta va avea loc, trebuie să se desfășoare la Parlament. „E firesc să ne întâlnim în Parlamentul României”, a spus el.

Premierul desemnat a mai declarat că va încerca să aibă o discuție cu liderul PSD și în cursul zilei de mâine. „Voi fi mâine, începând cu primele ore ale dimineții, în Parlament și voi încerca să mai avem încă un contact, să mai avem o discuție mâine, fiindcă realmente cred că PSD-ul are acum o ultimă șansă să convingă oamenii că mai are o fărâmă de pro-europenism și că nu este complet pierdut pentru forțele pro-europene din România”, a afirmat Siegfried Mureșan.

El a subliniat că votul din plen de miercuri va fi urmărit cu atenție de către oameni. „Chiar cred că oamenii se vor uita cu mare atenție, miercuri, la votul din plen și vor ține minte cum a votat fiecare partid, miercuri”, a mai spus Mureșan.