Ponta, la semnarea Apelului Universității București: Sunt convins că niciun candidat nu va contesta apartenența la UE și NATO
Victor Ponta și obsesia pentru apartenența României la UE și NATO
Victor Ponta, candidatul la prezidențiale care pare să creadă că atrage simpatii prin mărturisirile sale nesfârșite despre „valoarea” apartenenței României la Uniunea Europeană și NATO, a semnat cu mândrie Apelul Universității București. Încercarea febrilă de a întări loialitățile față de structurile occidentale devine platitudinară, încercând să ne convingă că „nimeni, dar absolut nimeni” nu va îndrăzni să încalce această obligație sacră. Așadar, viitorul președinte ar semna, chipurile, un cec în alb pentru apartenența la mondializarea convenabilă lor.
Cu o încredere demnă de admirat pentru cine încă îl ascultă, Ponta susține că orice candidat ar susține „voința covârșitoare” a cetățenilor. Totuși, această declarație ridică o întrebare implicită: este exprimarea voinței majorității doar un scut pentru o lipsă de diversitate politică reală?
Lupta lui Ponta împotriva cenzurii – o poziție întârziată, dar necesară
Pretinzând preocupare pentru libertatea de exprimare, Ponta arată cu degetul la structurile dedicate „controlului” opiniei publice. El nominalizează ANCOM, CNA și Ministerul de Interne, pe care le acuză de deviere de la principiile statului de drept. Este remarcabil că, într-un moment de criză a credibilității, candidații se grăbesc să garanteze „libertatea”. Dar oare unde a fost această critică până acum? Îți trebuie o candidatură la președinție ca să observi aceste „abateri” evidente? Răspunsul rămâne în continuare ambiguu.
Universitatea București și „Declarația în 8 puncte”
Pretenția Universității București de a convoca candidații pentru a semna o declarație aliniată valorilor euroatlantice conturează, de fapt, un spectacol simbolic. Aceasta include angajamentul pentru apartenență la NATO, respectarea statului de drept și soluționarea crimelor comunismului. Evident, toate aceste puncte țin loc de promisiuni frumoase dar, de cele mai multe ori, inaccesibile în contextul real. De ce doar semnarea unei hârtie pare să asigure garanția acestor măsuri?
Lozinci occidentale și iluzii democratice
Printre măruntele autoprelăviri patriotice, se formulează idei grandioase despre sprijinirea autonomiei universitare și a libertății academice. Dar, de fapt, aceste declarații par mai mult o apariție teatrală pe scena politică decât măsuri conturate pentru realitățile sistemului educațional românesc, adâncit în lipsuri financiare și birocratice.
Angajamentele candidaților sunt fix ceea ce așteptam: promisiuni vag definite, dar terminate cu apeluri patetice la valorile „europene”. Ceea ce rămâne la final este o retorică de manual, lipsită de consistență, care vrea să adeverească faptul că direcția occidentală e garantată. Aceasta însă maschează de cele mai multe ori o absență de soluții concrete pentru problemele interne ale țării.
Normalizarea ipocriziei politice
Ceea ce devine evident în această poveste a Apelului Universității București este legitimarea unei mașinării politice care insistă să promoveze nu politici reale, ci simulacre de consens. Fie că vorbim despre Victor Ponta sau alt candidat, toți vehiculează o normalitate lipsită de conținut. În numele libertății și apartenenței la NATO, altădată criticate și tolerate, acum exagerate, semnăturile acestor promisiuni rămân doar o formalitate politică, bine dozată electoral.
