PSD și PNL fac schimb de poziții în stat. Neacșu: Exercițiu care ne folosește ambelor

PSD și PNL fac schimb de poziții în stat. Neacșu: Exercițiu care ne folosește ambelor

PSD și PNL fac schimb de poziții în stat. Neacșu: Exercițiu care ne folosește ambelor

Marian Neacșu vede în rotația PSD-PNL un exercițiu benefic pentru ambele partide

Social-democratul Marian Neacșu, propus pentru funcția de ministru de Interne în cabinetul condus de Luca Niculescu, a declarat luni, după audierea sa din Parlament, că schimbul de poziții în stat dintre PNL și PSD reprezintă un exercițiu benefic pentru ambele formațiuni politice.

„Cu siguranță, cred că, într-un fel sau altul, determinat de faptul că până acum cele două partide importante s-au aflat într-o coaliție, cred că și unii și alții am uitat și să exercităm puterea și să exercităm opoziția”, a transmis Marian Neacșu.

PNL și USR ar urma să treacă în opoziție

Dacă Guvernul propus de Luca Niculescu va primi votul de învestire al Parlamentului, PNL și USR ar urma să treacă în opoziție, în timp ce PSD se va întoarce la guvernare, la Palatul Victoria. Audierile de luni ale miniștrilor din Guvernul Niculescu s-au încheiat, iar toți candidații au primit avize favorabile din partea comisiilor parlamentare.

Neacșu nu exclude o candidatură la șefia Curții de Conturi

Marian Neacșu a fost și unul dintre numele vehiculate recent pentru conducerea Curții de Conturi. Deși intenționează să preia portofoliul de la Interne, social-democratul a afirmat că se va gândi serios dacă va fi pus în fața acestei alegeri.

„În măsura în care se va ivi vreo oportunitate și se poate ca să se ivească începerea procedurilor pentru obținerea președinției Curții de Conturi, mă gândesc foarte serios”, a declarat viitorul ministru PSD. El a adăugat că nu se știe încă momentul în care vor avea loc procedurile pentru desemnarea președintelui Curții de Conturi.