Radu Marinescu, atac dur la Dominic Fritz: „Nu au murit eroii ca să dea alibiuri”

Radu Marinescu, atac dur la Dominic Fritz: „Nu au murit eroii ca să dea alibiuri”

Radu Marinescu, atac dur la Dominic Fritz: „Nu au murit eroii ca să dea alibiuri”

Radu Marinescu critică dur evenimentul de rămas-bun al lui Dominic Fritz de la Primăria Timișoara

Radu Marinescu a reacționat dur față de evenimentul de adio organizat de Dominic Fritz la Primăria Timișoara, desfășurat sub simbolul Revoluției timișorene. Într-o postare publică, acesta a afirmat că evenimentul reprezintă o ofensă la adresa memoriei celor care s-au sacrificat în 1989.

„Întâmplător am văzut că dl Fritz organizează la Timișoara festivalul despărțirii de primărie, un exercițiu cu public cu iz maoist, de convertire într-un fel de triumf a pierderii ignobile a funcției pentru abateri de integritate”, a scris Radu Marinescu.

Acesta a adăugat că organizarea unui spectacol din conflictul său de interese este o problemă care îi privește pe cei care au gustat sau au aderat la un asemenea show.

„Însă ca dl Fritz pune acest miting de adio personal sub semnul simbolic al Revoluției timișorene e o problemă a tuturor. Pentru că e o ofensă. Nu au murit eroii ca să dea alibiuri sau detergent înălbitor conflictului intereselor dlui Fritz cu funcția publică”, a mai transmis Marinescu.

El a subliniat că gestionarea serviciilor publice, a apei, asfaltului sau spațiilor verzi din Timișoara nu îl face pe Fritz egal sau comparabil cu sacrificiile eroilor Revoluției.

„O despărțire sobră, în sac și cenușă biblice, era mai adecvată”, a concluzionat Radu Marinescu.

Evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, organizat duminică, a fost transformat de președintele USR, Dominic Fritz, într-un mesaj de mobilizare politică înaintea încetării mandatului său de primar.