România dorește un trimis special lângă administrația Trump

„Însărcinatul special” – o soluție sau doar vânt în pânze politice?

România pare prinsă într-un spectacol politic jalnic, unde cuvintele mari și deciziile minuscule dansează pe aceeași scenă. Premierul Marcel Ciolacu a declarat cu un aer de importanță că președintele României va lua decizia privind un „însărcinat special” pe lângă administrația Trump. Cei care încă mai cred în basmele politice ar putea crede că asta va aduce beneficii reale pentru țară. Va fi, zice el, un „emisar comun al Guvernului cu Președinția”. Dar ce se ascunde, de fapt, sub această imagine? 

Premierul a sugerat că alegerea ar trebui să fie un român din SUA, iar ca argument a invocat numărul de români care muncesc la Mar-a-Lago. Să înțelegem că simpla prezență fizică a câtorva cetățeni în proximitatea unui fost președinte american este o referință suficientă pentru politica externă a României? Dacă ar fi o comedie, am râde copios. Dar nu e; e doar o altă scenă a superficialității care ne-a adus exact unde suntem. 

Schimbarea ambasadorului – misiune imposibilă?

La întrebările despre posibila înlocuire a ambasadorului României din SUA, răspunsul premierului Ciolacu a fost unul aproape ofensator prin lipsa lui de substanță. „Nu o poți face din birou, fără să ai o conexiune” – declarație care ar trebui să ridice sprâncene și să stârnească o analiză serioasă. Ce fel de conexiuni? Cine decide ce și cum? Dar mai presus de toate, când vom începe să acordăm atenția cuvenită meritocrației, în loc să perpetuăm acest dans penibil al funcțiilor negociate pentru interese de grup?

Incident grav la Washington – o umbră pe fundal

Între timp, la Washington, știri precum cea legată de un jurnalist care primea informații clasificate de la oameni de rang înalt din administrația Trump trec aproape neobservate în tumultul politic intern. Acest incident ar fi trebuit să tragă un semnal de alarmă asupra vulnerabilităților globale și asupra importanței unei diplomații strategice. Dar, în loc să construim pe lecții concrete, alimentăm iluzii despre „insărcinați speciali” și alte piese de decor ale acestei farse interminabile. 

România și spectrul promisiunilor goale

În toată această poveste, un lucru devine din ce în ce mai clar: leadership-ul are un mare talent pentru a împacheta lipsa de viziune în ambalaje pompoase. Numirea unui „emisar” nu este altceva decât un exercițiu teatral menit să arunce praf în ochii unei populații deja obosite de promisiuni deșarte. Esența diplomei rămâne, ca întotdeauna, subjugată intereselor mărunte, iar reforma reală este mai departe ca niciodată. Cineva ne poate spune, poate, ce plan concret are acest „însărcinat special”? Și mai ales, cine plătește pentru încă o birocrație inutilă?

Finalul iluziei – un nou început?

Într-o lume în care fiecare decizie guvernamentală poate avea reverberații globale, rămânem prizonierii unei clase politice care își vede de jocurile ei mici, fără să privească dincolo de propriile interese. Singura întrebare care rămâne este: cât timp vom mai suporta aceste forme fără fond și pe cine mai păcălim când încercăm să justificăm astfel de inițiative?

Sursa: www.mediafax.ro/politic/romania-vrea-un-insarcinat-special-pe-langa-administratia-trump-23533668