România și Israelul vor să aprofundeze cooperarea în industria de apărare
România și Israelul își consolidează cooperarea în industria de apărare
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, s-a întâlnit miercuri, 11 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, pentru a discuta despre relațiile bilaterale dintre cele două țări și posibilitatea dezvoltării cooperării în domeniul apărării și al industriei militare.
Potrivit unui comunicat al MApN, întrevederea a fost o ocazie pentru cei doi oficiali să analizeze stadiul actual al relațiilor româno-israeliene și să discute despre modalitățile prin care acestea pot fi îmbunătățite.
În cadrul discuțiilor, ministrul apărării naționale a evidențiat relevanța menținerii relațiilor privilegiate între cele două țări și consolidarea acestora, indicând așteptările și rezultatele concrete în cadrul procesului de modernizare a Armatei României, circumscrise cooperării în domeniul tehnico-militar și al industriei de apărare.
Ștefan-Radu Oprea a afirmat că România și Israelul au o colaborare foarte bună, fiind important ca relațiile privilegiate dintre cele două țări să fie menținute. El a subliniat că schimbările survenite în ultimii ani pe piața mondială a echipamentelor de apărare evidențiază necesitatea eficientizării activităților desfășurate în domeniul cooperării în industria de apărare.
„Împreună putem deveni mai eficienți în această lume complexă și în continuă schimbare”, a declarat ministrul apărării.
Potrivit MApN, cei doi oficiali au convenit asupra continuării dialogului și cooperării la nivelul forțelor armate și industriilor de apărare, în beneficiul ambelor părți.


