Senator PNL propune o hartă a gazelor pentru potențialul industrial
Un senator PNL propune o hartă a gazelor pentru potențialul industrial
Un senator PNL, Lucian Rusu, care ocupă funcția de președinte al Comisiei de afaceri europene din Senat, a propus elaborarea unei hărți naționale a oportunităților industriale asociate gazelor naturale, realizată împreună cu mediul privat.
Scopul demersului este identificarea proiectelor viabile, pentru evaluarea investițiilor necesare, a posibilelor piețe de desfacere, locurilor de muncă, dar și valoarea adăugată pe care eventualele afaceri o pot genera.
Harta nu va stabili administrativ „cine câștigă”, ci va crea condiții pentru ca investițiile competitive să se poată realiza.
„Avem deci nevoie de o infrastructură funcțională, capacități de stocare, interconectări, acces concurențial la rețele și contracte care oferă predictibilitate, acolo unde acest lucru este justificat economic”, precizează senatorul Lucian Rusu, în comunicatul remis de PNL.
Demersul pornește de la premisa că avantajul energetic ar trebui transformat într-un avantaj industrial.
Raportul de țară al Comisiei Europene din 2026 indică o scădere a ponderii industriei în PIB-ul României, de la aproape 25% în 2015 la sub 17% în 2025. De asemenea, producția industrială a scăzut cu un procent de 0,9% anul trecut, iar industria chimică și metalurgia s-au numărat printre sectoarele afectate, potrivit comunicatului publicat.
Experiența ultimilor ani, inclusiv șocurile de preț din 2026, arată că securitatea energetică nu poate fi redusă la volumul de gaze produs într-o țară. Mai mult, rapoartele ACER privind iarna trecută arată cât de expusă rămâne Europa la evoluțiile geopolitice și la concurența globală pentru gaz natural lichefiat.
Datele indică o creștere de 20% a importurilor europene de GNL, o creștere de 45% a livrărilor din Statele Unite și scăderea stocurilor subterane europene sub 30% din capacitate la sfârșitul iernii.
Potrivit comunicatului remis, producția internă contează, dar nu ne izolează de evoluțiile pieței europene. În plus, gazul se tranzacționează într-o piață interconectată: faptul că producem intern nu înseamnă că suntem izolați de prețurile regionale sau de costul transportului.


