Simion, reacție dură după ce Georgescu a devenit suspect într-un nou dosar DIICOT

Simion, reacție dură după ce Georgescu a devenit suspect într-un nou dosar DIICOT

Simion, reacție dură după ce Georgescu a devenit suspect într-un nou dosar DIICOT

George Simion, reacție dură după ce Călin Georgescu a devenit suspect într-un nou dosar DIICOT

Liderul AUR, George Simion, a reacționat miercuri pe rețelele sociale după ce fostul candidat la președinție Călin Georgescu a devenit suspect într-un nou dosar deschis de DIICOT. Simion a catalogat situația drept „o nouă invenție a sistemului”.

„O nouă zi, o nouă invenție a sistemului: nu mai ai nevoie nici să te aperi de a fi ascultat în propria casă! LIBERTATE”, a scris liderul AUR.

În aceeași zi, procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Direcției de Investigații Criminale au efectuat percheziții domiciliare într-un nou dosar penal care îl vizează pe Călin Georgescu. Potrivit DIICOT, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, în formă de autorat și instigare, și tentativă la infracțiunile de alterarea integrității datelor informatice și perturbarea funcționării sistemelor informatice.

Surse judiciare au precizat că descinderile au vizat vila din Mogoșoaia a lui Călin Georgescu, acesta fiind condus la audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală. Fostul candidat la prezidențiale este acuzat că a apelat la o firmă specializată pentru a-i scana locuința cu scopul de a identifica și perturba tehnica de supraveghere audio-video instalată de anchetatori.

În fața anchetatorilor a fost adus și un bărbat în vârstă de 35 de ani, identificat ca fiind specialistul care a realizat operațiunile tehnice de căutare și bruiere a mijloacelor de monitorizare.