Program special anti-infecții nosocomiale. Rogobete: Cine nu-l parcurge pleacă din ATI
Ministerul Sănătății anunță măsuri stricte pentru combaterea infecțiilor nosocomiale
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat o serie de măsuri menite să prevină și să combată infecțiile asociate asistenței medicale din spitalele românești. Anunțul a fost făcut în cursul zilei de luni, în cadrul unui interviu televizat.
Potrivit ministrului, demersurile fac parte dintr-un proces de reorganizare demarat după tragedia în care șapte copii și-au pierdut viața într-o unitate sanitară. Evenimentul respectiv a determinat revizuirea legislației și a condițiilor de funcționare a secțiilor de terapie intensivă.
Cursuri obligatorii la fiecare doi ani pentru personalul ATI
Una dintre principalele măsuri vizează introducerea unei obligații de formare periodică pentru angajații secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă. Personalul medical ar urma să participe, o dată la doi ani, la cursuri privind prevenirea și controlul infecțiilor asociate actului medical.
Rogobete a avertizat că participarea la aceste cursuri nu va fi opțională. „În primul, obligativitatea personalului ATI ca odată la doi ani de zile să parcurgă un astfel de curs. Cine nu-l parcurge nu mai rămâne în ATI. E simplu”, a declarat ministrul.
Acesta a explicat că intenționează să aplice reguli ferme, considerând că simpla existență a unor recomandări nu este suficientă pentru a îmbunătăți siguranța pacienților. „Mi-am dat seama că negocierile acestea, dezbaterea când legislația este foarte clară, sau când regulile sunt foarte clare, nu duc la succes. Și asta mă face să fiu mai ferm, că altfel nu se poate. Ăsta e un program”, a spus el.
Noi reguli de organizare pentru secțiile de terapie intensivă
Ministrul a precizat că legislația privind modul de organizare și funcționare al secțiilor de ATI a fost deja modificată, cu sprijinul unor specialiști în domeniu. Printre schimbările deja realizate se numără posibilitatea ca secțiile mari de ATI să angajeze epidemiologi proprii, în timp ce unitățile mai mici pot desemna asistenți medicali responsabili de controlul infecțiilor nosocomiale.
De asemenea, au fost organizate workshop-uri și cursuri regionale pentru tot personalul din ATI, cu privire la noile mecanisme pentru controlul infecțiilor nosocomiale.
Program de finanțare destinat direct prevenirii infecțiilor
O altă măsură anunțată vizează înființarea unui program de finanțare destinat direct prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale. Ministrul a precizat că proiectul ar urma să fie publicat în transparență decizională în următoarele două-trei săptămâni, pe modelul acțiunilor prioritare.
Noul mecanism ar urma să permită spitalelor să achiziționeze materiale și echipamente necesare pentru prevenirea transmiterii infecțiilor. „Vom înființa un nou program de finanțare care va finanța în spitale direct achiziția de consumabile, materiale sanitare, echipamente de protecție, atât pentru personalul medical, cât și pentru aparținători”, a explicat Rogobete. Ministrul nu a precizat valoarea bugetului care va fi alocat acestui program.
Registrul digital al infecțiilor nosocomiale, extins la nivel național
Ministerul Sănătății pregătește și extinderea unui sistem informatic destinat raportării infecțiilor asociate asistenței medicale. Potrivit ministrului, proiectul-pilot desfășurat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București s-a încheiat, iar sistemul dezvoltat acolo ar urma să fie utilizat ca model pentru celelalte spitale.
„S-a terminat proiectul pilot de la Grigore Alexandrescu, în care au înființat și operaționalizat registrul pentru raportarea infecțiilor nosocomiale. Și acum îmi doresc ca pe modelul de la spitalul Grigore Alexandrescu, acel sistem digital, registrul digital, să-l extindem la nivel național, cu obligativitatea de a fi introduse acolo”, a declarat Alexandru Rogobete.


