Rogobete despre reforma asistenței sociale: „Nu poți să reduci fondurile și apoi să te indignezi că nu există servicii”
Rogobete despre reforma asistenței sociale: „Nu poți tăia bani, apoi să fii revoltat că nu există servicii”
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a ieșit în evidență prin critici vehemente la adresa subfinanțării sistemului de asistență socială din România. Potrivit declarațiilor sale, ideea că România ar necesita un „salvator” unic este profund eronată. „Nu poți, pe de o parte, să tai fonduri esențiale pentru servicii, iar pe de altă parte să te revolți pentru că acestea nu există”, a subliniat el, evidențiind contradicția inerentă în această abordare.
În contextul temei subfinanțării, Rogobete arată că nu este suficient să se facă apeluri la responsabilitate și performanță din partea celor care administrează sistemul de asistență socială în condițiile în care resursele sunt limitate și investițiile sunt stăvilite. Acesta susține că realitățile din domeniu necesită nu doar o voință politică, ci și alocări financiare semnificative pentru a permite funcționarea eficientă a instituțiilor.
Criticile sale nu se opresc aici. Rogobete atrage atenția asupra unei tendințe periculoase în societate, unde se promovează ideea că un singur individ ar putea deține toate soluțiile și răspunsurile la problemele complexe ale națiunii. „Într-o democrație sănătoasă, soluțiile nu provin dintr-o singură minte, ci din colaborarea între instituții și profesioniști care lucrează împreună pentru un scop comun”, afirmă acesta, subliniind necesitatea unei structuri de asistență socială bine echilibrate.”
Pe lângă aceasta, Rogobete a adus în discuție consecințele concrete ale reducerii bugetului alocat asistenței sociale. „Nu putem aștepta ca un sistem care suferă din cauza tăierilor de bugete să ofere rezultate pozitive”, a adăugat el. Fostul ministru a inițiat, în timpul mandatului său, Programul Național de Îngrijiri la Domiciliu și diverse servicii de paliație, dar subliniază că aceste inițiative nu pot supraviețui fără un sprijin financiar robust.
De asemenea, acesta împărtășește o viziune asupra asistenței sociale care merge dincolo de măsuri superficiale, subliniind că „oamenii vulnerabili nu pot fi ajutați prin sloganuri, ci au nevoie de servicii concrete, coordonate și finanțate corespunzător”. Rogobete cere o abordare cine stie poate mai umană și centrată pe nevoile reale ale persoanelor afectate, nu pe preocupări de imagine sau propagandă.
În concluzie, Alexandru Rogobete inserează un mesaj puternic pentru decidenții politici și pentru societate în ansamblu: „România nu are nevoie de un singur salvator, ci de lideri care înțeleg că fiecare tăiere din buget își are ecoul în viața unor oameni care depind de aceste servicii”. Această declarație subliniază necesitatea unei reforme profunde și bine gândite, care să pună accentul pe nevoile reale ale cetățenilor și pe crearea de instituții capabile să răspundă acestor nevoi.
