Rogobete promite deblocarea angajărilor din Sănătate din 2027

Rogobete promite deblocarea angajărilor din Sănătate din 2027

Rogobete promite deblocarea angajărilor din Sănătate din 2027

Ministrul Sănătății anunță deblocarea angajărilor din sistem din 2027

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că una dintre prioritățile instituției pe care o conduce este deblocarea angajărilor în sistemul sanitar, cu un termen clar: începutul anului 2027. Oficialul a precizat că a solicitat deja spitalelor să transmită necesarul de resursă umană, astfel încât să poată fi scoase la concurs câteva mii de posturi.

„Am cerut deja spitalelor să îmi trimită necesarul de resursă umană pentru ca anul viitor, de la începutul anului, să putem debloca încă câteva mii de posturi, astfel încât să mai reducem cât se poate de mult presiunea de pe unitățile sanitare”, a afirmat ministrul.

Modificări deja făcute în mandatul anterior

Rogobete a menționat că a modificat, încă din mandatul său anterior de ministru, ordonanța Guvernului care bloca angajările la stat. Potrivit acestuia, în trecut, atunci când un medic se pensiona, postul nu putea fi scos la concurs chiar dacă era bugetat, iar acum acest lucru se poate face fără aprobarea nimănui.

În mandatul Guvernului Bolojan, când angajările au fost blocate inclusiv în Sănătate, domeniul sanitar a fost singurul unde s-a făcut o excepție, premierul permițând derogări prin memorandumuri emise de ministru.

Secțiile prioritare la angajări

Pe lângă secțiile de terapie intensivă și unitățile de primiri urgențe, ministrul a semnalat o altă problemă a sistemului: spitalele inaugurate recent, în apropierea termenului limită pentru finalizarea PNRR, unde este nevoie de medici și personal, dar unde, din cauza ordonanței care a blocat angajările și care a rămas în vigoare, nu se pot scoate posturi la concurs.

„De exemplu, la neurochirurgie la Cluj mai au nevoie de niște posturi deblocate pentru a putea operaționaliza în totalitate clădirea. Ieri am inaugurat împreună cu doctorul Cîrstoveanu noul corp de clădire pentru ATI neonatologie de la Marie Curie unde, de asemenea, pe lângă cele primite mai au nevoie încă de asistente și infirmiere”, a explicat ministrul Sănătății.

Sprijin de la Finanțe și pași procedurali

Rogobete a precizat că se bucură de susținerea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru ca aceste demersuri să aibă loc anul viitor. „La prima rectificare bugetară, sumele cele mai mari au venit către Sănătate pentru că domnul ministru Nazare înțelege zona critică, componenta critică din sistemul de sănătate. Nu ne putem juca cu tăierii făcute cu barda, așa cum s-au întâmplat și uite unde am ajuns în septembrie, la UPU, de exemplu”, a declarat ministrul.

Deblocările de posturi din Sănătate ar urma să fie incluse în Legea Bugetului pentru anul 2027, însă până atunci trebuie să treacă de semnătura premierului Luca Niculescu. Alexandru Rogobete susține că procedurile ar putea fi finalizate în prima parte a anului viitor.