Simion acuză Bruxelles-ul de dictatură la Forumul Europa

Simion acuză Bruxelles-ul de dictatură la Forumul Europa

Simion acuză Bruxelles-ul de dictatură la Forumul Europa

George Simion critică Bruxelles-ul la Forumul Europa: „Ne transformăm tot mai mult într-o dictatură”

Președintele AUR, George Simion, a criticat vineri seară, la Palatul Parlamentului, direcția în care se îndreaptă Uniunea Europeană, acuzând instituțiile de la Bruxelles că ignoră interesele statelor membre. Declarațiile au fost făcute în deschiderea Forumului Europa – „Viziune, Identitate, Educație”, eveniment organizat pe parcursul a trei zile de conferințe și dezbateri.

Liderul AUR a afirmat că tema centrală a forumului este cine ar trebui să decidă viitorul Europei, susținând că această decizie nu trebuie lăsată în mâinile „birocraților nealeși de la Bruxelles”. Potrivit lui Simion, instituțiile europene și-au pierdut rolul atunci când au început să trateze statele membre ca pe niște obstacole, în loc să le servească interesele.

La eveniment participă reprezentanți din peste 55 de țări, iar organizatorii au anunțat 280 de invitați străini. Printre aceștia se numără președintele Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Adam Bielan, secretarul general al formațiunii, Antonio Giordano, Dirk Toten, din Statele Unite, fostul europarlamentar polonez Ryszard Czarnecki și profesorul Krasnodębski. În cadrul forumului va fi lansat și un manifest inspirat de ideile liderului polonez Jarosław Kaczyński, pe care Simion l-a numit „un mare patriot” și „părintele mișcării de renaștere din Polonia”.

„Democrația din România moare încet, dar sigur”

Referindu-se la clădirea Parlamentului, Simion a spus că aceasta „a fost martoră” atât la sfârșitul dictaturii comuniste, cât și la renașterea democrației românești, dar a apreciat că „democrația din România moare încet, dar sigur”.

„Europa a fost construită de națiuni care au îndurat războiul și devastarea. Robert Schuman a înțeles că cooperarea poate asigura pacea și prosperitatea. Aceasta a fost o realizare istorică, care merită păstrată. Dar ceea ce se întâmplă acum în Uniunea Europeană actuală este inacceptabil”, a mai afirmat liderul AUR.

Critici la adresa lui Guy Verhofstadt și a politicilor europene

Simion a comparat viziunea participanților la forum cu cea prezentată la evenimentul „Eurosfat”, organizat tot la București, făcând trimitere la fostul premier belgian Guy Verhofstadt și la cartea acestuia „Înfrângerea trumpismului”. „Domnul Verhofstadt este foarte preocupat de înfrângerea trumpismului. Noi, pe de altă parte, suntem foarte preocupați de oamenii pe care Europa i-a lăsat în urmă”, a declarat liderul AUR.

El a spus că oamenii cer energie la prețuri accesibile, granițe și străzi sigure, locuri de muncă, posibilitatea de a-și întemeia o familie în propria țară, pace și păstrarea unei culturi pe care să o transmită copiilor. „Acestea nu sunt cerințe exagerate. Sunt responsabilitățile de bază ale unui guvern”, a afirmat el. „Dacă energia electrică la prețuri accesibile a devenit o cerere populistă, poate că cei aflați la putere ar trebui să se întrebe de ce au făcut energia electrică atât de scumpă. Poate că este din cauza marelui și noului «Green Deal»”, a adăugat Simion.

Acuze privind o derivă dictatorială și alegerile anulate din 2024

Liderul AUR a criticat și conceptul de „capitalism popular” prezentat într-un capitol al cărții lui Verhofstadt, spunând că ideea le amintește românilor de „democrația populară” impusă după Al Doilea Război Mondial. „Iar actuala Comisie Europeană, prin toate acțiunile sale, se întoarce din ce în ce mai mult exact la ceea ce România a evitat în 1989. România și alte țări”, a declarat el.

Simion a susținut că autoritățile încearcă să interzică manifestația programată de AUR pentru sâmbătă, 14 noiembrie. „Ne transformăm din ce în ce mai mult într-o dictatură. În România avem deținuți politici închiși în închisoare. Avem canale de televiziune interzise, iar cele care au rămas sunt doar cele pro-guvernamentale. Și, după cum știți, aici, în România, am avut alegeri anulate”, a afirmat George Simion.

Acesta a mai spus că „prietenii noștri polonezi au asistat la suspendarea președintelui și a vicepreședintelui Tribunalului Constituțional, pe fondul unei confruntări brutale cu forțele de ordine”. „Nu am auzit niciun cuvânt despre statul de drept în acest caz din partea Bruxelles-ului. Să nu ne înșelăm, statul de drept nu este proprietatea Comisiei Europene. Este un standard care trebuie să fie obligatoriu pentru toți, inclusiv pentru cei care pretind că îl apără”, a spus liderul AUR.

El a făcut referire și la scrutinul prezidențial din 2024: „În noiembrie 2024, Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor noastre prezidențiale cu peste două milioane de voturi. Pe 2 decembrie, Curtea Constituțională a validat rezultatul. Apoi, patru zile mai târziu, întreaga alegere a fost anulată”.