Milioane de euro îngropate într-o pădure din Ungaria. Fost ministru Orban, suspect

Milioane de euro îngropate într-o pădure din Ungaria. Fost ministru Orban, suspect

Milioane de euro îngropate într-o pădure din Ungaria. Fost ministru Orban, suspect

Milioane de dolari ascunse în păduri și seifuri secrete. Un fost ministru din cabinetul Orban, în centrul anchetei

O amplă anchetă de corupție derulată în Ungaria vizează fapte petrecute în timpul mandatului lui Viktor Orban. În centrul investigației se află fostul ministru al dezvoltării naționale, Miklós Seszták, suspectat de primire de mită în cadrul alocării unor contracte guvernamentale.

Potrivit informațiilor apărute în presă, în cazul fostului ministru au fost confiscate aproape 20 de milioane de dolari. Banii nu erau păstrați într-un singur loc: sumele ar fi fost îngropate în mai multe zone, inclusiv într-o pădure, dar și în spații agricole și de depozitare, în case de locuit și într-un seif secret. Fondurile confiscate au fost transferate la Trezoreria de Stat a Ungariei.

Percheziții și arestări în două dosare penale

Poliția ungară a anunțat că mai multe persoane au fost arestate în cadrul unei operațiuni desfășurate în două dosare penale aflate în curs de investigare. Acțiunile au avut loc în două localități și într-un oraș din regiunea învecinată Pest. „În prezent se efectuează percheziții la domiciliile persoanelor implicate”, se arată în comunicatul poliției, care a precizat că va oferi mai multe detalii despre presupusele infracțiuni.

Investigațiile se extind și asupra familiei lui Viktor Orban

Anchetele nu se limitează la foștii membri ai cabinetului. Anterior, în timpul investigațiilor din Ungaria, a fost arestat fratele mai mic al lui Viktor Orban. Aron Orban a fost reținut inițial sub suspiciunea de trafic de persoane, potrivit informațiilor apărute în presă și menționate public de Peter Magyar.

Conservatorul pro-european Peter Magyar a ajuns la putere în luna mai, cu promisiunea de a desființa sistemul Orbán și de a combate corupția. În prezent, trei foști miniștri se află în arest, printre care și György Matolcsy, cel care a condus banca centrală timp de 12 ani și a fost considerat cândva de Orban drept „mâna sa dreaptă”.