Ilie Bolojan: Efectele eforturilor comune se văd pe măsură ce inflația scade

Ilie Bolojan: Efectele eforturilor comune se văd pe măsură ce inflația scade

Ilie Bolojan: Efectele eforturilor comune se văd pe măsură ce inflația scade

Ilie Bolojan: Rezultatele eforturilor încep să se vadă după scăderea inflației

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că rezultatele măsurilor luate pentru redresarea finanțelor publice încep să se vadă, după ce rata anuală a inflației a scăzut în august la 6,2%.

Potrivit datelor prezentate, inflația a scăzut de la 8,2% în iulie și 10,4% în iunie. Bolojan a precizat că scăderea ar fi fost și mai accentuată dacă prețurile carburanților nu s-ar fi aflat sub presiunea crizei externe resimțite la nivel mondial.

Premierul interimar a adăugat că deficitul bugetar din primele șapte luni ale anului 2026 este cu 37% mai mic decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce investițiile publice au crescut cu 15 miliarde de lei.

„Am spus că în a doua jumătate a anului redresarea va începe să producă rezultate cuantificabile. Aceste rezultate apar acum în datele economice”, a transmis Bolojan.

El a admis însă că îmbunătățirea indicatorilor economici nu este încă resimțită suficient în viața de zi cu zi de majoritatea românilor. „Știu că această perioadă nu este deloc ușoară. Dar alternativa ar fi fost mult mai costisitoare”, a afirmat premierul.

Bolojan a susținut că menținerea unui nivel ridicat al deficitelor și al împrumuturilor ar fi dus România într-o situație imposibilă. „Dacă am fi continuat modelul deficitelor și al împrumuturilor uriașe, la dobânzi tot mai împovărătoare, România ar fi ajuns într-o situație imposibilă. Plătim astăzi factura acelor ani. Aproape jumătate din deficitul din acest an, circa 3% din PIB, reprezintă numai cheltuieli cu dobânzile. Sunt resurse cu care România ar fi putut construi, în fiecare an, o autostradă”, a subliniat Bolojan.

Premierul interimar a prezentat drept principala reformă a mandatului Guvernului schimbarea modelului economic și însănătoșirea finanțelor publice. „Care a fost principala reformă a mandatului acestui Guvern? Schimbarea unui model care devenise nesustenabil. Însănătoșirea finanțelor publice. Refacerea fundației pe care România poate construi din nou creștere economică, investiții și prosperitate. Rezultatele încep să apară, dar drumul nu s-a încheiat. Dacă această direcție este abandonată, riscăm să pierdem sacrificiile făcute până acum și să revenim la problemele de la care am pornit, într-o formă și mai gravă”, a precizat Bolojan.

„Misiunea esențială a viitorului Guvern este să consolideze eforturile făcute până acum de societate și să continue acest drum, astfel încât uriașul potențial al României să poată fi valorificat pe deplin”, a mai scris șeful Executivului.