16 membri cer UE o politică de coeziune solidă.
16 state membre cer o politică de coeziune puternică post-2027
Uniunea Europeană, cu toate crizele sale, se confruntă cu o decizie vitală. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a dat glas la Bruxelles poziției comune a 16 state membre care solicită ca politica de coeziune să nu fie doar o formalitate birocratică, ci o prioritate reală în bugetul post-2027. Regiunile mai puțin dezvoltate așteaptă răspunsuri tangibile, nu promisiuni fără acoperire.
Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Spania, Croația, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Malta, Portugalia, Slovenia și Slovacia au înteles că fără o alocare financiară consistentă, nu există convergență economică. Boloș a punctat esențial: această politică este „motorul cheie pentru reziliență și competitivitate”. Cât de clar trebuie spus ca să fie înțeles?
Bugetul post-2027: o șansă sau o capcană?
Mesajul celor 16 state este simplu și direct: Comisia Europeană trebuie să propună un buget cel puțin echivalent cu cel din perioada 2021-2027. Orice reducere ar sabota grav regiunile marginalizate și ar adânci prăpastia dintre statele membre. PIB-ul regional pe cap de locuitor rămâne criteriul suprem pentru a decide care regiune beneficiază prioritar, însă acest lucru singur nu e suficient.
Păstrarea gestionării partajate a fondurilor este un alt aspect critic. Cine poate implementa mai bine investițiile dacă nu regiunile care cunosc specificitățile locale? Condiționările absurde nu fac decât să încetinească un proces deja dificil. Este timpul ca Europa să demonstreze că înțelege acest lucru înainte de a fi prea târziu.
Fondurile europene: Promisiuni și realități
De la aderare, România a primit peste 101 miliarde de euro prin programele Uniunii Europene. Se pare, însă, că aceste sume impresionante de pe hârtie nu au fost mereu sinonime cu progres durabil. De la aproape 45 miliarde de euro buget alocat actualei perioade financiare, până la implementarea reală a proiectelor, drumul este lung și adesea blocat de birocrație cronică.
Am ajuns să asistăm la o luptă pentru supraviețuire economică a regiunilor vulnerabile, în care politica de coeziune e singura linie de apărare. Dacă finanțările continuă să fie doar un câmp de dispută politică între state, va mai rămâne ceva din această Uniune?
Dezbaterea de la Bruxelles: vorbe mari sau acțiuni reale?
La Consiliul de Afaceri Generale, s-a discutat despre necesitatea unei „politici de coeziune dinamice și strategice”. Traduceți asta. Mai bine spus, Europa are nevoie să își regândească politicile astfel încât să fie mai receptive la nevoile teritoriale și provocările globale. Complexitatea provocărilor geopolitice actuale cere acțiuni ferme, nu fraze pompoase lipsite de esență.
Setul de concluzii aprobat de oficialii statelor membre insistă asupra importanței coeziunii economice, sociale și teritoriale. Dar insistă destul? Problema survine când teoria întâlnește realitatea practică, iar fondurile sunt îngreunate de un sistem birocratic impresionant doar prin rigiditatea sa.
Concluzii evidente, dar ignorate
Se cere cu disperare ca Uniunea Europeană să devină mai agilă, mai echitabilă și mai strategică în alocarea resurselor. România și alte 15 state au făcut o solicitare clară, dar răspunsul Comisiei Europene rămâne de văzut. Vom asista la un alt exercițiu de brodare a discursurilor frumoase sau, în sfârșit, la o strategie coerentă care să pună oamenii și comunitățile pe primul loc?
