Cristina Trăilă neagă la DNA orice legătură între acuzație și Ilie Bolojan

Cristina Trăilă neagă la DNA orice legătură între acuzație și Ilie Bolojan

Cristina Trăilă neagă la DNA orice legătură între acuzație și Ilie Bolojan

Cristina Trăilă, după audierea la DNA Iași: Acuzația nu are nicio legătură cu Ilie Bolojan

Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, s-a prezentat miercuri la sediul DNA Iași, în dosarul în care este urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii unor foloase necuvenite. La ieșirea din sediul instituției, ea a declarat că acuzația nu are nicio legătură cu Ilie Bolojan.

„Acuzația nu are nicio legătură cu Ilie Bolojan, nu au fost aspecte despre Ilie Bolojan în declarațiile pe care le-am dat, nici în întrebări (…) nu există niciun element de legătură”, a explicat Cristina Trăilă.

Fosta oficială a mai precizat că nu a fost chemată de procurori, ci a solicitat să fie audiată.

Acuzațiile din dosar

Dosarul are legătură cu omul de afaceri Fănel Bogos și cu demersurile care ar fi fost făcute pentru schimbarea conducerii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui.

Potrivit DNA, între 3 și 4 noiembrie 2025, Cristina Trăilă ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu, fost lider al PNL Vaslui, pentru exercitarea influenței asupra președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Anchetatorii susțin că demersurile urmăreau înlocuirea directorului DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de Fănel Bogos, omul de afaceri care administrează mai multe ferme avicole în județul Vaslui. Miza ar fi fost obținerea unor avantaje pentru Fănel Bogos și societatea sa, printre care aprobarea unui dosar de despăgubire de aproximativ trei milioane de euro și diminuarea sau încetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele companiei, arată datele din anchetă.

După ce DNA a anunțat urmărirea sa penală, Cristina Trăilă și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Guvernului.

Legătura cu Ilie Bolojan

În dosar apare și întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Fănel Bogos, intermediată de Mihai Barbu, fostul lider al PNL Vaslui.

Premierul interimar a declarat, pe 28 august, că a procedat corect atunci când l-a primit pe omul de afaceri și că simplul fapt că un demnitar se întâlnește cu diferite persoane nu reprezintă o problemă, important fiind ce se întâmplă ulterior.

Premierul interimar a mai susținut că, în afara discuției cu Fănel Bogos, nu a existat nicio intervenție din partea sa în favoarea omului de afaceri. Șeful Guvernului a precizat că nu a fost chemat la DNA în acest dosar și că, în opinia sa, nu există motive pentru a fi audiat de procurori.