Dominic Fritz apără românii din Germania după declarațiile lui Alice Weidel
Dominic Fritz îi răspunde lui Alice Weidel după acuzațiile la adresa românilor din Germania
Președintele USR, Dominic Fritz, i-a răspuns în limba germană liderului partidului de extremă dreapta AfD, Alice Weidel, după ce aceasta i-a acuzat pe români că „jefuiesc sistemul social german”. Fritz a anunțat marți, pe rețelele de socializare, că i-a adresat un răspuns în germană șefei AfD, pe care a descris-o drept „un AUR al Germaniei, care s-a trezit să acuze românii că «jefuiesc sistemul social german»”.
Liderul USR a subliniat că în Germania sunt sute de mii de români care lucrează cinstit și contribuie din greu la fondul de asigurări sociale al Germaniei. El a precizat că mesajul său se adresează și „așa-zișilor suveraniști de la AUR”, cărora le-a transmis: „Ăștia sunt prietenii voștri patrioți din Germania, pe care îi admirați și pupați în fund”.
„Eu nu voi tăcea, pentru că iubirea mea pentru România și Europa e pe bune”, a adăugat Dominic Fritz, îndemnând românii din Germania să distribuie videoclipul în care apare replica sa.
Acuzațiile lansate de Alice Weidel
Alice Weidel, candidata AfD la postul de cancelar federal, a lansat un atac direct la adresa migranților din România. „Alocații pentru copii, ajutor social de bază, îngrijire medicală: tot mai mulți migranți din România ne jefuiesc sistemul social. Numai în Magdeburg, cheltuielile s-au multiplicat de 20 de ori, ajungând la 3 milioane de euro pe an. O cotitură în politica de migrație este posibilă doar cu AfD!”, a scris Weidel pe platforma X.
Comunitatea românească din Germania numără circa 900.000 de persoane, potrivit estimărilor neoficiale. Cei mai mulți dintre aceștia lucrează în industrie, agricultură, dar și în sectorul serviciilor.


