Maia Sandu, declarații în presa maghiară despre unirea Republicii Moldova cu România
Maia Sandu: Unirea cu România, o posibilă soluție de securitate, dar fără sprijin popular suficient
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a abordat într-un interviu acordat unei publicații din Ungaria perspectiva unirii țării sale cu România, afirmând că aceasta ar putea reprezenta o soluție pentru asigurarea securității, dar recunoscând că, în prezent, nu există suficient sprijin popular pentru un astfel de obiectiv.
În cadrul interviului, Maia Sandu a fost întrebată despre declarația sa anterioară potrivit căreia ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România în cazul organizării unui referendum. Președinta a explicat că poziția sa este determinată de preocupările privind securitatea și libertatea Republicii Moldova, în contextul amenințărilor din partea Rusiei.
„Vreau ca țara mea să fie în siguranță și vreau ca țara mea să fie liberă. Imaginați-vă că Rusia se apropie de granițele voastre. Trebuie să căutați soluții, chiar dacă acestea vi se pot părea neobișnuite”, a declarat Maia Sandu.
Integrarea în UE, obiectivul principal al autorităților de la Chișinău
Președinta Republicii Moldova a recunoscut în interviu că unirea cu România nu beneficiază, în prezent, de suficient sprijin din partea populației. „În acest moment, nu avem suficient sprijin popular pentru această soluție. Avem însă o majoritate care susține integrarea în UE și de aceea urmărim acest obiectiv cu atâta determinare”, a precizat Maia Sandu.
Astfel, șefa statului de la Chișinău a reiterat că, în condițiile actuale, integrarea în Uniunea Europeană reprezintă principala direcție urmărită de autoritățile moldovene.


