Nicușor Dan: Accesul copiilor pe rețele sociale, în funcție de opinia specialiștilor

Nicușor Dan: Accesul copiilor pe rețele sociale, în funcție de opinia specialiștilor

Nicușor Dan: Accesul copiilor pe rețele sociale, în funcție de opinia specialiștilor

Nicușor Dan: Decizia privind accesul copiilor la rețelele sociale trebuie bazată pe date științifice și opinia specialiștilor

Președintele Nicușor Dan a declarat marți, într-o conferință de presă susținută în Statele Unite, că România trebuie să organizeze o dezbatere internă cu specialiștii înainte de a-și exprima poziția față de propunerea Comisiei Europene privind limitarea accesului copiilor la rețelele sociale.

Declarația vine în contextul în care Comisia Europeană a propus, prin EU KIDS Act, ca platformele de social media să nu permită accesul copiilor sub 13 ani, iar vârsta minimă pentru deschiderea unui cont autonom să fie de 15 ani. Pentru copiii cu vârste între 13 și 15 ani sunt prevăzute forme de acces care implică implicarea părinților.

Întrebat dacă România ar putea susține o astfel de măsură, președintele a explicat că propunerea europeană urmează să fie discutată în diferitele organisme ale Uniunii Europene, iar România trebuie să se pronunțe pe această inițiativă.

„Comisia Europeană a propus, cum se întâmplă în multe domenii, ea vine cu o propunere și cu un studiu în spate, urmând ca această propunere să fie discutată în diferitele organisme ale Uniunii Europene. Deci România va trebui să se pronunțe pe această inițiativă și, ca să se pronunțe, trebuie să facem o dezbatere internă cu specialiștii și cu autoritățile care au atribuții pe asta”, a declarat șeful statului.

Nicușor Dan a subliniat că, înainte de a fi luată o decizie, trebuie analizate datele științifice privind efectele rețelelor sociale asupra copiilor. Deși nu a dorit să se pronunțe asupra vârstelor prevăzute în propunerea europeană, el a precizat că problema trebuie privită prin prisma sănătății copiilor.

„De principiu, fără să intru în conținutul efectiv al acestei propuneri, vârstele, 3 ani, 13 ani, și toate cele care sunt acolo, este nevoie să ne uităm cu datele științei la acest fenomen, pentru că e vorba de sănătatea copiilor până la urmă. Și trebuie, când ne uităm la sănătate, să ne uităm chiar cu datele științei”, a spus Nicușor Dan.

Președintele: Dacă există o opinie majoritară a specialiștilor, trebuie să-i dăm curs

Întrebat dacă accesul copiilor la rețelele sociale ar trebui interzis până la o anumită vârstă, președintele a răspuns că o astfel de măsură ar trebui susținută de o opinie majoritară a specialiștilor.

„De principiu, cred că, dacă există o recomandare, nu sunt expert în asta, dar spun, de principiu, dacă există o opinie imens majoritară a specialiștilor care să spună că un anumit tip de activitate afectează copiii, trebuie să-i dăm curs”, a declarat Nicușor Dan.

Propunerea Comisiei Europene face parte dintr-un pachet de măsuri pentru protejarea minorilor online. EU KIDS Act prevede, pe lângă limitele de vârstă, și un rol mai important pentru părinți în gestionarea accesului copiilor la platformele de social media.

Agenda președintelui la Adunarea Generală a ONU

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Nicușor Dan a oferit detalii despre programul său la New York, unde participă la lucrările celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Președintele a anunțat că va susține miercuri dimineață un discurs în cadrul Adunării Generale și că va participa, în aceeași zi, la o ședință a Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, a menționat că a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU și că are programate mai multe întâlniri bilaterale.

„Adunarea Generală ONU, unde o să avem o intervenție miercuri dimineața. O să particip, de asemenea, tot miercuri la o ședință al Consiliului de Securitate. Am avut o întrevedere cu Secretarul General ONU și o să avem mâine mai multe bilaterale. Asta este la nivelul Adunarea Generală ONU”, a declarat Nicușor Dan.

Prima Doamnă, Mirabela Grădinaru, participă și ea la mai multe reuniuni dedicate viitorului copiilor, în cadrul deplasării în Statele Unite.