Rogobete: Fără bani în programele naționale pentru ATI, AVC, Neonatologie, infarct
Alexandru Rogobete avertizează că bugetele pentru programele naționale de acțiuni prioritare sunt aproape epuizate
Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a tras un semnal de alarmă cu privire la situația finanțării programelor naționale de acțiuni prioritare, care vizează pacienții cu accident vascular cerebral, infarct miocardic acut, dar și pe cei care necesită spitalizare în secțiile de neonatologie sau terapie intensivă. Potrivit acestuia, bugetul alocat pentru ultimul trimestru din 2026 este unul „infim, minimal”, iar fondurile sunt aproape epuizate.
„Nu mai sunt bani în programele naționale de acțiuni prioritare: ATI, AVC, neonatologie, infarct miocardic acut. Adică discutăm despre acele programe naționale care sunt finanțate direct de către Ministerul Sănătății și finanțează cele mai critice secții dintr-un spital”, a declarat Rogobete.
Critici la adresa modului în care au fost făcute reducerile bugetare
Fostul ministru al Sănătății a criticat modul în care au fost operate reducerile bugetare, susținând că acestea riscă să provoace un blocaj major în sistemul sanitar. „Joaca asta de-a reformiștii, prin care se reduce bugetul cu orice preț, tăierea asta cu barda de sus până jos, deși toată lumea i-a spus de la început că nu se poate, ne va duce, din punctul meu de vedere, în cel mai periculos pe de-o parte și cel mai mare blocaj din ultimii 15 ani”, a afirmat Rogobete.
El a explicat că, în cazul în care Guvernul ar fi avut puteri depline, situația ar fi putut fi rezolvată printr-o rectificare bugetară prin care să fie suplimentate fondurile destinate acestor programe. Rogobete a dat ca exemplu situația de anul trecut, când, în domeniul sănătății, au fost făcute două rectificări bugetare pozitive.
„Anul trecut, de exemplu, am avut două rectificări bugetare la sănătate, ambele au fost pozitive. O dată pozitivă, adică bani în plus la Ministerul Sănătății pentru acțiunile prioritare și o dată rectificare pozitivă, bani în plus, adică la Casa Națională de Asigurări de Sănătate care finanțează aceste programe”, a declarat fostul ministru.
Necesarul de finanțare, un buget flexibil alocat pe trimestre
Rogobete a mai atras atenția că necesarul de finanțare nu poate fi stabilit rigid de la începutul anului, întrucât numărul pacienților poate varia, iar bugetele sunt împărțite pe trimestre. „Nu poți estima numărul de pacienți pe care țara asta îi are într-un an. El este un buget flexibil și se alocă pe trimestre. În trimestrul 2 să zic, adică în perioada de primăvară început de vară, au fost mai mulți pacienți decât s-a estimat și atunci se mută banii din trimestrul 4 în trimestrul 3”, a conchis Rogobete.


